image
Sursa foto: jurnal.md

Ex-primar de Corjova: „Nu știm cine ne monitorizează video: Miliția, kgb-ul? Nu ne permit să mergem la poștă, nici la medic”

Mai mulți locuitori din satul Corjova, raionul Dubăsari, localitate subordonată autorităților de la Chișinău, se arată indignați de faptul că odată cu instituirea stării de urgență în stânga Nistrului, satul a fost izolat. Oamenilor nu li se permite să treacă în dreapta Nistrului, să meargă la medicul de familie ori la oficiul poștal din Cocieri, de unde își ridicau pensiile. Pe lângă posturile mobile cu militari, barajele din blocuri de beton, autoritățile neconstituționale au instalat mai multe camere video cu ajutorul cărora monitorizează intrările în sat.

Veteranii războiului de pe Nistru din satele Corjova, Cocieri și Molovata Nouă, raionul Dubăsari, au trimis o solicitare Guvernului pe data de 3 aprilie, curent în care au cerut eliminarea celor 18 posturi militare mobile instaurate de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol, care fac și mai dificilă viața oamenilor din regiune. Locuitorii din satul Corjova, care au acte de identitate emise de Chișinău, dar care nu au acceptat așa-numita cetățenie a „rmn”, la momentul actual sunt considerați cetățeni „străini” la ei acasă. Nu li se permite să se deplaseze în satul vecin la medicii de familie de la Centrul de sănătate Cocieri care îi deservește. Deși au trecut aproape trei săptămâni de la depunerea demersului, veteranii afirmă că nu au primit niciun răspuns de la autoritățile din Chișinău.

Fostul primar de Corjova, veteranul de război Valeriu Mițul, care timp de mai mulți ani a așteptat un transplant la inimă și se confruntă și pe moment cu probleme grave de sănătate, ne informează că este unul din autorii demersului adresat premierului Ion Chicu.

Potrivit lui, locuitorii satului Corjova sunt foarte nemulțumiți de prezența posturilor militare care nu le permit să se deplaseze nici pe malul drept al Nistrului, nici în satul Cocieri, unde își pot ridica pensiile de la oficiul poștal și unde sunt la evidența medicilor de familie. Mulți se plâng că au fost amendați.

„Eu personal nu am acceptat cetățenia „rmn” și acum sunt considerat cetățean al „altui stat”. Ca mine mai sunt mulți care nu avem acces nici la medici, nici la oficiul poștal, nici nu ni se permite să mergem în localitatea Dubăsari, la farmacii, pentru că fiind cetățeni „străini” riscăm să fim amendați. Locuitorii satului au început să fie monitorizați inclusiv prin intermediul camerelor video. Nu știm cine ne urmărește: KGB-ul, miliția și cu ce scop? Am cerut să fie înlăturate toate aceste impedimente. Ne-au spus că problemele date vor fi discutate când se va întruni Comisia Unificată de Control. Noi însă ce să facem până atunci, de unde să ne luăm pensiile, în ce mod să ajungem la un medic?”, s-a interesat disperat veteranul.

Fostul primar se arată îngrijorat că aceste posturi și camerele video instalate de autoritățile neconstituționale ar putea rămâne așa și după anularea stării de urgență.

„De ce autoritățile de la Chișinău nu dau dovadă de voință politică, să ceară eliminarea acestor posturi? Rușii au grijă mare de oamenii lor, cu atât mai mult de veteranii de război. De ce Dodon și ceilalți se prefac că nu văd aceste ilegalități comise de separatiști?”, se mai întreabă Valeriu Mițul.

Anterior atât autoritățile locale din Moldovata Nouă și Cocieri, cât și reprezentanții asociației Promo-Lex și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu numeroasele posturi militare apărute în jurul acestor localități.

Pe drumurile principale, aceste blocaje sunt constituite din reprezentanți ai așa-numitului „serviciu de grăniceri” neconstituțional, care circulă liber. Iar pe drumurile adiacente, blocajele sunt formate din blocuri de beton, grămezi de pământ sau alte impedimente create artificial pentru a nu admite circulația.

Reprezentanții Promo-Lex au atras atenția că locuitorii acestei regiuni au temerea rezonabilă că instalarea arbitrară, menținerea nejustificată și de lungă durată a acestor posturi de control, riscă să ciopârțească și mai mult localitățile Cocieri și Corjova. Or, prin aceleași metode, regimul de la Tiraspol a amplasat în trecut posturi de control și în alte regiuni ale zonei de securitate.

Promo-Lex a solicitat Guvernului și CUC să identifice urgent posibilități de lichidare a acestor obstacole.

De remarcat că atunci când a fost instituită starea de urgență la Talmaza, Ștefan Vodă, localitate aflată în zona de securitate, Biroul pentru reintegrare de la Chișinău a emis imediat un comunicat în care informa că și-au coordonat acțiunile cu copreședinții CUC și că imediat după încheierea stării de urgență militarii și poliția din s. Talmaza vor fi retrase din zona de securitate.

Până la momentul actual atât autoritățile de la Chișinău, cât și reprezentanții CUC nu au oferit însă nicio explicație vizavi de încălcările comise de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: