image

Creștini doar în campanii electorale; Alexandru Cristea, ignorat de autorități

Niciun guvernant și niciun deputat de pe gura Bâcului nu a reacționat în vreun fel la știrea despre vandalizarea crucii preotului Alexandru Cristea, autorul muzicii imnului de stat al Republicii Moldova. Cu atât mai mult, nimeni din cei de la conducere, care se bat astăzi cu pumnul în piept ca să ne demonstreze cât sunt de creștini și cât țin la valorile acestui neam nu a donat măcar 50 de lei pentru restabilirea crucii de pe acest mormânt.

Amintim că Jurnal, împreună cu Asociația Obștească „Monumentum”, a inițiat o campanie de colectare de fonduri pentru această cauză deja mai bine de trei luni. Am distribuit și am trimis și în mesageria privată a unor deputați apelul să ne ajute, am scris, am insistat, dar în zadar.

Doar angajații Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” și ai filialelor Casa-Muzeu „Alexandru Donici”, Casa-Muzeu „Constantin Stamati” și Casa-Muzeu „Grigore Vieru” s-au solidarizat și împreună au strâns o sumă de 3.000 de lei. Alte câteva sute de lei au ajuns de la cetățenii care ne urmăresc, pe contul bancar specificat în textul campaniei.

Cu acești bani, A.O. „Monumentum” a reușit să imprime macheta fidelă a crucii preotului Alexandru Cristea. Dar mai sunt necesari încă 37.000 de lei pentru turnarea însemnului comemorativ în bronz.

CristeaCristea

Iulian Rusanovschi, reprezentantul asociației, a solicitat administrației Cimitirului Central din Chișinău să garanteze conservarea acestui monument, în condițiile în care opera preotului Alexandru Cristea reprezintă un simbol de stat.

„Solicităm Primăriei mun. Chișinău să intervină cu o investigație în activitatea Combinatului de Servicii Funerare, pentru a opri distrugerea sistematică a mormintelor, deoarece multe dintre ele reprezintă adevărate opere de artă. De asemenea, solicităm sprijinul locuitorilor mun. Chișinău și administrației municipale, în vederea turnării în bronz a crucii de mormânt ce va fi amplasată la căpătâiul preotului Alexandru Cristea”, se adresează Iulian Rusanovschi, apel susținut și de Jurnal.

În continuare, vedeți datele bancare unde puteți dona o sumă oricât de simbolică, pentru că mână de la mână, mai mulți împreună, am reuși să strângem suma necesară! Mulțumim anticipat pentru ajutor!

Banii îi puteți dona pe contul IBAN al A. O. „Monumentum”:

MOLDMD2X
MD73ML000000022514342027
1018620001687

Numărul de telefon al lui Iulian Rusanovschi: 079444462

Alexandru CristeaAlexandru Cristea

comentarii: