Scandalul în jurul celor 168 de ambulanțe care vor fi procurate din Turcia cu un credit oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de care anunța președintele Igor Dodon în la începutul lunii ianuarie, ia amploare. În cadrul unei emisiunii tv, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că acest contract nu va fi reziliat, în contextul în care dosarul pe caz a fost încetat din lipsa infracțiunii.

„Odată ce am venit la Minister, am încercat să găsesc un act constatator al ilegalităților depistate de comisie vara trecută într-o vizită în Turcia efectuată pentru evaluarea ambulanțelor, care de altfel țin de trei echipamente cu care sunt dotate acestea. Doar că, în afară de un raport de deplasare, nu am mai găsit altceva”, a declarat Viorica Dumbrăveanu la un post privat de televiziune cu precizarea că atunci agentul economic s-a arătat dispus să înlocuiască echipamentele, când autoritățile noastre vor explica ce anume nu corespunde.

Nemerenco: „Există procese verbale ale ședințelor ministeriale petrecute la acest subiect, de asemenea corespondența oficială cu CNA”

Fosta ministră a sănătății, Ala Nemerenco a declarat pentru jurnal.md că nu este adevărat precum că nu există niciun document cu referire la procurarea lotului de 168 ambulanțe care ar demonstra nereguli.

„Există procese verbale ale ședințelor ministeriale petrecute la acest subiect, de asemenea corespondența oficială cu CNA în ambele sensuri, această investigație avea și un număr atribuit de CNA. Dacă doamna ministră are indicație strictă de sus să procure aceste ambulanțe cu orice scop, păi să-și asume decizia. Cu toată responsabilitatea sa de demnitar. Și să nu mintă cu nerușinare că nu a găsit nimic la minister și că riscul de a intra cu compania în litigiu e mare. Și pentru mine era la fel de mare. Dar mi l-am asumat. Fiindcă e vorba de banii oamenilor care vor plăti ani de zile niște scheme. Și apropo, nimeni nu își pune întrebarea de ce totuși compania chiar de la început nu a inițiat nici un litigiu? Răspuns la această întrebare îl deține probabil doar Centrul Național Anticorupție, dar înțeleg că nu îl vom mai afla”, precizează Nemerenco.

CNA: „Nu există niciun dosar”

Ofițerul de presă a Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi, a declarat pentru jurnal.md că nu există niciun dosar.

„Dacă e vorba despre cele 168 de ambulanțe care urmează să vină și despre care Nemerenco vorbește, în general nu este dosar. Noi am examinat mai devreme toate aspectele legate de semnarea contractului privind achiziționarea ambulanțelor și nu au fost depistate fapte infracționale. Așa că s-a făcut refuz de pornire a urmăririi penale”, menționează Starinschi. La moment la CNA se află în derulare doar dosarul în care este vizat Boris Golovin în achiziționarea a 69 de ambulanțe rusești.

Viorica Dumbrăveanu a făcut agitație electorală pentru Ion Ceban

Ala Nemerenco susține că ambulanțele pentru care vor fi cheltuite 12 milioane de euro, bani oferiți de BERD, vor fi procurate deoarece: „Ministerul îndeplinește cu ardoare fiecare comandă care vine de la Președinție”.

Până a deveni ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu pe post de consilieră a președintelui în domeniul dezvoltării sociale a făcut agitație electorală pentru actualul primar general al capitalei, Ion Ceban, alături de deputați socialiști, ceea ce contravine legii. Într-o poză care ulterior a fost ștearsă de pe rețele sociale, Dumbrăveanu alături de deputata socialistă, Alla Darovannaia și secretara de stat a MSMPS, Nelea Rusu împart pungi alegătorilor din suburbiile capitalei.

„Avem o toamnă frumoasă dar foarte activă așa cum este pe final electorala și duminică deja vom avea un primar general care fiind profesionist imediat va începe munca - este multe de făcut în orașul nostru iubit. Votăm Iv Ceban”, scria Darovannaia la postarea sa.

jurnal.mdjurnal.md