Orice regulă elementară de comunicare publică spune, mai ales în cazul unei instituții precum Procuratura Generală, că în cazul în care ai eșuat deja de două ori într-un demers, după ce ai anunțat că vei solicita un anumit lucru, n-ar mai fi cazul să anunți și a treia oară că urmează să se întâmple ceva. În mod normal anunți deja când faptul s-a produs.

Iar aici ajungem și la contextul politic în care a fost făcut anunțul. În societate s-a creat impresia generală că Plahotniuc și Dodon ar colabora strâns în ultima perioadă, iar în acest sens există mai multe semnale. Printre ele este reacția anemică a autorităților la a solicita extrădarea lui Plahotniuc din Turcia, modul laudativ în care este tratat Dodon de către ce a mai rămas din trustul de presă al oligarhului, dar în special informațiile apărute în presă precum că cei doi ar fi avut o întrevedere în Grecia.

Așadar, era nevoie de un eveniment care să umbrească avalanșa de informații în susținerea ideii că Dodon și Plahotniuc ar colabora. Și el apare, chiar dacă „în reluare”: Confiscăm vilele lui Plahotniuc.

Doar că, în același timp, mai multe voci afirmă că Plahotniuc deja a înstrăinat compania Sigmateli, prin intermediul căreia deținea casele din mai multe zone ale Europei, precum și alte bunuri.

Așadar, sunt șanse extrem de mari ca autoritățile din Franța, România și Elveția să nu mai aibă ce sechestra, chiar dacă solicitarea din partea autorităților moldovenești va veni. Iar aici apare o altă întrebare extrem de importantă. De ce, dacă într-un final au fost convinși și judecătorii că bunurile îi aparțin lui Plahotniuc, a fost nevoie de aproape un an de zile pentru a înainta solicitarea de sechestru în cele trei state? Oare nu pentru a-i oferi răgazul necesar lui Plahotniuc ca să le înstrăineze?

Un scenariu pe repeat

În ultimele luni l-am văzut de mai multe ori pe Alexandr Stoianoglo în briefinguri de presă în cadrul cărora a vorbit despre Vladimir Plahotniuc. A spus că Plahotniuc a beneficiat de cel puțin 100 de milioane de dolari din jaful din sistemul bancar, că ar fi jefuit statul și de peste 1,2 miliarde de lei din Metalferos și că ar influența în continuare sistemul judecătoresc.

Nimic nou, de fapt. Lucruri despre care se discută de atâția ani. Singura noutate e că informațiile sunt confirmate acum și de către procurorul general.

Doar că aici apare o mare problemă. Se creează impresia că intenționat toată vina este aruncată pe Plahotniuc, întrucât așa este foarte convenabil. Plahotniuc este plecat, se cunoaște de tare mulți ani implicarea sa în toate aceste scheme, iar acuzațiile la adresa sa oricum au curs gârlă de-a lungul anilor.

Problema este însă că, în Republica Moldova, sistemul Plahotniuc este încă viu. Plahotniuc înseamnă Vladimir Andronachi, Dorin Damir, Constantin Botnari, Serghei Iaralov, Andrian Candu, Vladimir Cebotari și mulți, mulți alții.

Toți stau astăzi bine mersi, fără a fi vizați în vreun dosar serios sau a fi pomeniți în vreun fel de Stoianoglo. Mai mult, unii dintre ei se află în continuare în Republica Moldova, ba chiar Andronachi și Damir se ocupă și acum, în unele cazuri cu mai multă intensitate, de schemele pe care le-au coordonat și în perioada în care Plahotniuc se afla fizic în Moldova.