Prezicerile astrale pentru astăzi, 11 septembrie
Iată ce ne prezic astrele pentru astăzi, 11 septembrie.
Berbec
Este o zi cu tendințe puternice, cea mai importantă dintre ele fiind aceea de a te considera mult mai liber decât ești, doar pentru că așa îți place ție.
Taur
Ai nevoie de responsabilitate, nu doar de ambiție și mobilizare, pentru a ieși în evidență. Te întorci la dorința de a ocupa un alt loc pe plan profesional, indiferent de consecințe.
Gemeni
Planurile tale, și cele mici și cele mari, prind aripi, ceea ce e un lucru bun, categoric, în afară de situația în care ai de gând să folosești orice fel de mijloace, chiar și incorecte, pentru a le realiza.
Rac
Consideri că scopul tău, de a te proteja de probleme, scuză mijloacele pe care ai de gând să le folosești. Din păcate, vor exista consecințe care nu îți vor fi deloc pe plac.
Leu
Te simți luat pe sus de propunerile, inițiativele și dorințele partenerilor importanți, care vor neapărat să schimbe situația în care vă aflați.
Fecioară
Munca trece pe primul plan al atenției tale, poate și din cauză că acum ai o altă motivație. Ar fi bine să te ocupi și de problemele de sănătate.
Balanță
Te întorci la o poveste pe care o considerai încheiată, dar și la sentimentele de la baza acelei relații, care ți-a adus multă bucurie.
Scorpion
Va trebui să te ocupi cu toată seriozitatea de problemele care reapar în familie. Poate ai crezut că s-au stins de la sine, dar nu e deloc așa.
Săgetător
Te vezi nevoit să revii la preocupări pe care le credeai depășite, dar e un lucru bun, pentru că așa vei reuși să închei ce ai lăsat neterminat în lunile anterioare.
Capricorn
Ești foarte decis să te ocupi de complicațiile financiare și să găsești rapid o soluție cât mai avantajoasă. Problema e că vrei să fugi de compromisuri și degeaba fugi.
Vărsător
Îți revine motivația pentru a schimba ceea ce nu e așa cum ți-ai dori în propria viață. Este necesar să respecți limitele care îți asigură o bună conviețuire cu cei din jur.
Pești
Este posibil să îți tulburi singur apele și să aduni neliniști care te vor afecta mai târziu. Poate ar fi mai bine să aduni sentimente și emoții frumoase.
comentarii: