image
Sursa foto: gov.md

Guvernul a aprobat semnarea Acordului moldo-român privind înființarea noului punct de trecere Leova – Bumbăta, de la Prut

Un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-român. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind înființarea punctului de trecere.

Odată instituit, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport, fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea  timpului de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei de stat, care acum sunt mai solicitate.

De asemenea, un nou punct la frontieră va contribui la îmbunătățirea capacităților de procesare a mijloacelor de transport care tranzitează Republica Moldova, dezvoltarea rețelei căilor comerciale pentru traficul transfrontalier și sporirea nivelului de securitate atât pe plan național, cât și regional.

În conformitate cu prevederile Acordului în cauză, deschiderea punctului de trecere Leova-Bumbăta se va efectua după crearea infrastructurii corespunzătoare, precum și asigurarea cu personal necesar, în conformitate cu normele și standardele în vigoare.

Amintim că pentru fluidizarea traficului de persoane și mărfuri, la 25 iunie, curent, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis să fie instituit un nou punct de trecere a frontierei de stat „Leova – Bumbăta”, ce va fi deschis traficului internațional, pe segmentul moldo-român.

Deschiderea noului punct de trecere a frontierei va avea loc imediat ce vor fi executate lucrările de construcție a drumului de acces și infrastructura necesară amenajării pe malul râului Prut a unui pod de pontoane.

comentarii: