image
Sursa foto: Profimedia

Soția a vrut înapoi în Barcelona, Messi a ales Miami! Cele 3 cuvinte scrise de Antonela, imediat cum a ajuns în SUA

Lionel Messi (36 de ani) a semnat cu Inter Miami, în ciuda presiunilor pe care le-a făcut vara aceasta soția sa, Antonela Roccuzzo (35 de ani).

Cea care i-a dăruit campionului mondial trei băieți ar fi vrut să revină cu orice preț în Barcelona, oraș pe care îl consideră casa ei. Totuși, Messi nu a ținut cont de dorința celei care i-a devenit soție după ce, în copilărie, i-a fost cea mai bună prietenă.

Argentinianca a postat săptămâna aceasta un story pe Instagram, înainte ca Messi să fie prezentat oficial la noua sa echipă. "O nouă aventură" a scris Roccuzzo, alături de două emoji-uri, o inimă și o față înlăcrimată.

Presa spaniolă, care a dezvăluit presiunile pe care argentinianca le-a făcut pentru a reveni în Barcelona, s-a arătat convinsă că soția lui Messi nu e deloc impresionată de alegere. Mai ales în contextul în care cei din familia Messi au avut probleme de adaptare în Paris, unde au locuit în ultimii doi ani. Messi și soția lui, Antonela Roccuzzo, sunt deja obișnuiți cu viața în Miami, unde au petrecut mai multe vacanțe și unde dețin un apartament spectaculos, achiziționat în 2019 pentru 8 milioane de euro.

Pe lângă vederea spectaculoasă, pe măsura designului interior, pe care o ofertă apartamentul, clădirea în care Messi și familia urmează să se mute oferă și un aspect inedit: un lift pentru mașini.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: