Procesul lui Derek Chauvin, fostul polițist acuzat de uciderea lui George Floyd, un bărbat afro-american din Minnneapolis, începe în martie. Autoritățile se pregătesc cu măsuri de securitate fără precedent, baricadând tribunalul în care se va desfășura...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut luni că ruptura dintre Rusia şi Uniunea Europeană a început cu mulţi ani în urmă, mai precis odată cu revoluţia din Ucraina în urma căreia a fost înlăturat de la putere preşedintele Viktor Ianukovici,...
Un fost meteorolog al Marinei SUA, staționat la baza McMurdo din Antarctica în 1968, și-a recuperat portofelul pierdut în urmă cu aproape 53 de ani, informează CNN.
A patra zi a celui de-al doilea proces de impeachment lansat în Senatul SUA împotriva fostului preşedinte american Donald Trump a început vineri cu pledoariile avocaţilor fostului lider de la Casa Albă, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.
Statele Unite ale Americii a oferit un lot de echipament medical şi logistic Ministerului Apărării în cadrul unei ceremonii care a avut loc astăzi la Brigada de Infanterie Motorizată “Ştefan cel Mare” .Donația a fost oferită prin intermediul Ambasadei...
Rețelele sociale precum Facebook și Twitter au acționat corect când l-au blocat pe fostul președinte american Donald Trump de pe platformele lor, este de părere Margrethe Vestager, vicepreședinta comisiei europene care se ocupă de domeniul digitalizării...
Șase persoane au fost ucise marți în Oklahoma, inclusiv cinci copii, iar un individ înarmat a fost reținut de poliție, transmite AP, citată de Digi24.
O înregistrare video în care poliţişti încătuşează şi „tratează” cu gaz lacrimogen o fetiţă de culoare, în vârstă de nouă ani, din oraşul Rochester (statul New York) a provocat un nou val de indignare în SUA faţă de metodele forţelor de ordine, relatează...
O furtună de iarnă severă a acoperit cu zăpadă duminică numeroase oraşe de pe coasta de est a Statelor Unite după ce a lovit capitala Washington, relatează luni AFP. Serviciul Meteorologic Naţional (NWS) a emis o avertizare de furtună de iarnă valabilă...
Joe Biden va deveni azi, oficial, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii de învestire fără precedent în istoria SUA: 25.000 de militari ai Gărzii Naționale sunt mobilizați în capitala americană, fără a mai pune la socoteală...
Copyright @2021 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.