„Cei care se referă la numărul 52 ar trebui să-şi amintească şi numărul 290. #IR655”, a scris Hassan Rouhani într-o referire la tragedia zborului Iran Air 655, doborât în iulie 1988 de o navă americană deasupra Golfului. 290 de persoane și-au pierdut atunci viața, precizează Agerpres.

Deși au trecut mai mult de 30 de ani, această catastrofă, pentru care Iranul aşteaptă în continuare scuze oficiale din partea Statelor Unite, încă este prezentă în memoria colectivă iraniană, așa cum Statele Unite nu uită luarea de ostatici din 1979 de la Ambasada americană din Teheran, în timpul căreia 52 de diplomaţi au fost ţinuţi captivi 444 de zile.

Donald Trump a avertizat sâmbătă Teheranul că Statele Unite au identificat 52 de sit-uri din Iran, pe care le vor lovi „foarte rapid şi foarte dur”, dacă republica islamică atacă personal sau ţinte americane.

Unele dintre aceste sit-uri iraniene „sunt de nivel foarte ridicat şi foarte importante pentru Iran şi pentru cultura iraniană”, a precizat Donald Trump pe Twitter. „Statele Unite nu mai vor ameninţări”, a avertizat el.

În același timp, Donald Trump a subliniat valoarea simbolică a acestui număr, făcând o legătură cu criza ostaticilor din 1979.

Preşedintele american şi-a intensificat mesajele ameninţătoare faţă de republica islamică după eliminarea, vineri, într-un raid american la Bagdad, a generalului iranian Qasem Soleimani. Teheranul a promis că va „răzbuna dur” această moarte la momentul potrivit, inclusiv prin acţiune militară.

Donald Trump a ameninţat din nou duminică Teheranul cu „represalii majore” în caz de atac iranian asupra instalaţiilor americane din Orientul Mijlociu.