image
Sursa foto: Profimedia

Comunitatea Energetică Europeană susține acordul încheiat între Energocom și MGRES

Comunitatea Energetică Europeană salută acordul încheiat între Energocom și Centrala Denstrovsk (MGRES), privind furnizarea de energie electrică pentru luna decembrie și, eventual, pentru o perioadă mai îndelungată.

„În aceste vremuri grele de iarnă, acest aranjament va permite clienților de pretutindeni în Moldova să aibă acces la energie electrică la prețuri accesibile”, se arată într-un comunicat al instituției.

Secretariatul Comunității Energetice Europene salută eforturile Guvernului de a-și diversifica aprovizionarea cu energie și de a reforma guvernanța pieței energetice în ultimele luni.

„Reformele ulterioare în conformitate cu normele Comunității Energiei și integrarea în sistemul și piețele europene trebuie să rămână o prioritate și în viitor”, se mai arată în același comunicat.

Amintim că astăzi, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, a susținut o conferință de presă privind situația energetică din Republica Moldova.

„Am avut negocieri complicate cu reprezentanții Tiraspolului și am ajuns la o înțelegere care asigură țara cu electricitate. Prețul la electricitate în urma acestei înțelegeri ar trebui să scadă. Criza energetică riscă să devină și mai acută, iarna este abia la început. Avem datoria de a asigura cetățenii, bătrânii cu energie și căldură la prețuri cât mai mici. Prioritatea sunt oamenii”, a anunțat vicepremierul, precizând că pentru prima oară autoritățile Republicii Moldova au avut o astfel de înțelegere cu Tiraspolul, care ar urma să fie implementată pe parcursul a patru luni: decembrie 2022 - martie 2023.

Noutăţile partenerilor

comentarii: