image
Sursa foto: politia.md/foto simbol

Promo-LEX despre achiziția automobilelor de către IGP; Nu există nicio cerință din partea UE

Asociația Promo-LEX prezintă opinia privind achiziționarea a 52 de SUV-uri pentru Inspectoratul General al Poliției, în sumă de 20 de milioane de lei (echivalentul a peste un milion de euro). Repartizarea ulterioară a resurselor financiare provenite din suportul bugetar, după debursarea acestora de către partenerii europeni, este la discreția autorităților.

Anunțul de achiziție de către IGP a 54 autospeciale operaționale de teren pentru echipele de reacționare rapidă a fost publicat în perioada declarată a stării de urgență, acesta a stârnit un val de întrebări, critici și nemulțumiri din partea diferitor actori din societate, inclusiv a cetățenilor. În acest context, atât Ministrul Afacerilor Interne cât și Prim-ministrul Republicii Moldova au declarat că este vorba despre valorificarea unor mijloace financiare, din cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană. La fel, IGP a precizat printr-un comunicat postat pe rețele de socializare că, achiziția dată este finanțată din fondurile Uniunii Europene, conform Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, și nu din bugetul de stat.

Asociația Promo-LEX consideră necesar să sublinieze faptul că, achiziția unităților de transport este o măsură planificată, care a avut loc și în anii precedenți. Promo-LEX estimează că, achiziția dată, fără implementarea altor măsuri incluse în Strategie, ar putea contribui doar într-o anumită măsură, dar nu suficient pentru a atinge obiectivul de 15 minute ca timp de intervenție rapidă la nivel național.

Totodată accentuăm că, nu există nicio cerință din partea UE privind achiziționarea de vehicule noi, aceasta fiind doar decizia autorităților moldovene competente. Subliniem că repartizarea ulterioară a resurselor financiare provenite din suportul bugetar, după debursarea acestora de către partenerii europeni, este la discreția autorităților, menționează într-un comunicat Asociația Promo-LEX.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: