image
Sursa foto: privesc.eu

Nagacevschi, de la tribuna PSRM: Ne vom adresa Comisiei de la Veneția; În 2019 a fost o curte care a depășit limitele roșii

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a anunțat că va merge cu o adresare la Comisia de la Veneția privind acțiunile Curții Constituționale, după anularea legii care oferea statut special limbii ruse. El a făcut acest anunț în cadrul unei conferințe de presă organizată la PSRM.

„În calitate de ministru al Justiției voi face denunțuri și sesizările necesare către partenerii de dezvoltare, către misiunile diplomatice prin care ne vom manifesta protestul cu privire la riscurile de destabilizare a situației din RM. Totodată, vom face denunțuri către ONU și instituțiile Consiliului Europeei. Analizăm serios o adresare și către Comisia de la Veneția. În 2019 a fost o Curte care a depășit toate limitele roșii, a fost intervenția Comisiei de la Veneția pentru a duce la normalitate. Azi istoria se repetă”, a declarat Nagacevschi.

Și socialistul Vlad Bătrâncea a declarat că vor fi organizate „un șir de evenimente care vin să restabilească ordinea de drept”, dar nu a precizat despre ce anume este vorba.

„Suntem profund indignați față de decizia CC. Parlamentul va lua o atitudine categorică, nu o să admintem ca CC să substituie Parlamentul. Nu vom permite ca un grup de cetățeni să decidă în locul Parlamentului. Vom recurge la un șir de evenimente care vin să restabilească ordinea de drept. Parlamentul va examina și va vota repetat legea cu privire la funcțioarea limbilor. Proiectul va fi înregistrat în perioada imediat următoare”, a spus Bătrâncea.

Amintim că joi, 21 ianuarie, Curtea Constituțională a anulat legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RM votată de coaliția nedeclarată PSRM - Șor. Curtea Constituțională a stabilit că tratamentul preferențial al limbii ruse, în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat contravine Constituției.

Sursa foto: Privesc.eu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: