image
Sursa foto: Jurnal.md

Imagini video de la audierile lui Veaceaslav Platon: Acesta explică anumite scheme prin care s-ar fi furat miliardul

Imagini video de la audierile lui Veaceaslav Platon au fost făcute publice pe rețelele de socializare. Platon explică procurorilor prin anumite scheme conexiunile financiare dintre băncile prin intermediul căruia s-ar fi furat miliardul de dolari.

Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de socializare.

Amintim că pe data de 29 mai în spațiul public au apărut și alte imagini de la audierile lui Veaceaslav Platon. La scurt timp Procuratura Generală informa că a inițiat o cauză penală pe faptul „divulgării datelor urmăririi penale” și „amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”.

În paralel, conform Legii cu privire la Procuratură, a fost demarat și un control de serviciu pentru stabilirea circumstanțelor scurgerii în presă a materialelor cu caracter procesual penal, divulgate contrar intereselor urmăririi penale și neconform procedurilor legale.

„Decizia survine ca urmare a aparițiilor în presă a unor secvențe video din cadrul audierii lui Veaceslav Platon în dosarul penal, preluat de la DIICOT România, în care este vizat cetățeanul Vladimir Plahotniuc. Prin ordonanța Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, investigațiile au fost puse în sarcina unui grup de urmărire penală care urmează să stabilească toate circumstanțele divulgării informațiilor și actelor procesuale din dosar, în vederea amestecului la efectuarea urmăririi penale. Procuratura va continua să depună toate eforturile pentru investigarea obiectivă a dosarelor vizând devalizarea sistemului bancar, indiferent de tentativele unora de a zădărnici acest proces ireversibil”, se spune într-o declarație emisă pe data de 29 mai.

Recent, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că „dosarul în care Veaceaslav Platon este învinuit de furtul miliardului a fost falsificat în totalitate”.

Amintim că Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. În tot acest timp, Platon a respins învinuirile care i se aduc, iar la şedinţele de judecată la care a participat a declarat că banii ar fi fost furaţi de Vladimir Plahotniuc, care nu a reacţionat la acuzaţii.

Noutăţile partenerilor

comentarii: