image
Sursa foto: jurnaltv.md

VIDEO // Când toți pleacă la oraș, ea a ales să muncească la sat; Află povestea unei tinere profesoare de matematică

Când toți fug de la sat la oraș, ea a ales să profeseze anume în mediul rural. Locuiește în satul Cașunca din raionul Florești și face zilnic naveta spre Vărvăreuca, acolo unde elevii o așteaptă zi de zi, dornici să învețe carte. Deși este studentă, asta n-o împiedică să învețe și în același timp să practice activitatea didactică. Spune că adoră meseria de profesor, chiar dacă salariul îi ajunge doar pentru transport.

„Mă numesc Belenco Ana-Maria, am 23 de ani și sunt din satul Cașunca. Fac naveta în fiecare zi. -Câți kilometri sunt? -Undeva, mai puțin de 15, 12... Zece poate”.

Este în anul III de studii la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și combină de minune facultatea cu activitatea didactică.

„Acum fiindcă muncesc, mi se dă mai ușor la universitate, adică înțeleg ce și unde o să-mi trebuiască, unde o să folosesc”, a spus Ana-Maria Belenco, profesoară de matematică.

Și-a dorit de mică să devină pedagog, dar cea mai mare frică a sa a fost că nu va reuși să relaționeze cu elevii. Primele ore cu elevii din Vărvăreuca au făcut-o să înțeleagă că pedagogia este vocația sa.

„Mi se pare, nu că greu, dar ești responsabil să relaționezi cu copiii, acum ei au alte interese decât matematica. -Te-ai gândit vreodată că ai putea părăsi țara? -Sinceră să fiu, da. Chiar și liceul l-am făcut peste hotare, în România, nu departe. Mă gândeam să rămân acolo, dar după aia am zis că totuși mă simt mai bine acasă, decât peste hotare. Am fost și în Germania vreo jumătate de an, dar totuși acasă este mai bine”, a menționat tânăra profesoară.

Vocația de profesor este una foarte importantă în societate, dar salariile în acest domeniu sunt mizere, spune Ana-Maria.

„-Salariul unui profesor începător pentru ce-i ajunge? Transportul să-l achit și-mi mai rămân câțiva bănuți. -Deci, cu astfel de salarii, statul nu va menține profesorii tineri? -Nu-i motivant, dacă e să fim sinceri. Nu e motivant”.

Criza de profesori în instituțiile de învățământ a atins cote alarmante în ultimii ani. Din lipsa tinerilor specialiști, în anul de studii 2022-2023 au fost scoși la muncă pensionarii, iar în unele sate, nici aceștia nu mai sunt. Deseori, un profesor lucrează pentru doi, se reprofilează și predă cel puțin la două discipline. Potrivit datelor oficiale, sunt greu de găsit profesorii de matematică, fizică, chimie și biologie. Potrivit Ministerului Educației, în anul de studii 2022-2023 numărul posturilor didactice anunțate vacante în instituțiile de învățământ general din republică era de 2.161, un indicator în creștere față de precedentul an de studii, care era de 1975.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: