Elevii de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală, unde vineri a izbucnit un incendiu, vor învăța online în perioada 8-12 aprilie. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Situații Excepționale a sectorului Buiucani.
Ministerul Educației și Cercetării propune ca vacanța de toamnă și cea de primăvara să dureze 7 zile și nu 2-3 ca până acum. De asemenea, cadrele didactice ar putea beneficia de zile de recuperare pentru zilele nelucrătoare în care au activat. Acestea,...
Ministerul Educației și Cercetării invită școlile primare, gimnaziale și liceele din țară să participe la un concurs pentru dotarea cu echipamente și/sau mobilier. Activitatea este planificată în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea calității educației”...
Un băiat de 15 ani din comuna Bubuieci a fost internat în spital, după ce alți doi minori de 12 și 15 ani l-au bătut cu bestialitate. Poliția a inițiat o cauză penală.
Amenințări în adresa mai multor instituții de învățământ din capitală au fost plasate, noaptea trecută, pe un canal de Telegram anonim. Poliția precizează că informațiile sunt false și îndeamnă părinții și copiii să-și păstreze calmul.
Peste 60 de manageri ai instituțiilor de învățământ și aproximativ 200 de elevi au fost instruiți în domeniul prevenirii și combaterii corupției în școli, informează Ministerul Educației și Cercetării.
Până la sfârșitul anului curent, 32 de școli vor avea blocuri sanitare moderne. Alte 118 instituții vor fi dotate cu astfel de facilități până la finele anului 2024. Anunțul a fost făcut astăzi de către ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun, în...
Mai mulți copii ai basarabenilor stabiliți în Elveția au mers la școală, începând anul de studii la final de august. La școala cu predare în limba română din Zurich, picii imigranților au marcat nu doar ”primul sunet” ci și Ziua independenței Republicii...
Începând cu noul an școlar 2023, cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi remunerate în baza unei noi modalități de calcul a sporurilor cu caracter specific.
Perioada în care tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului va fi extinsă de la trei la cinci ani, potrivit unui proiect votat de Parlament în lectura a doua.
Copyright @2024 Jurnal Trust Media. Toate drepturile rezervate.