image
Sursa foto: Jurnal.md

Veaceslav Platon a părăsit azi Republica Moldova; Ar intenționa să ceară azil politic în Marea Britanie

Controversatul afacerist Veaceslav Platon a părăsit azi Republica Moldova. Potrivit surselor Jurnal.md, acesta ar intenționa să ceară azil politic în Marea Britanie.

Avocatul lui Veaceslav Platon, Ion Crețu, a confirmat doar faptul că Platon a plecat din Republica Moldova, fără să ofere alte detalii.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a comentat că este o bătaie de joc faptul că acestuia i s-a permis să plece liber din RM.

„Din câte se știe, Platon figurează în mai multe dosare penale gestionate de procurori, astfel încât cel puțin o interdicție de a părăsi țara era obligatorie. Nu știu ce explicații va găsi și de această dată procurorul general, dar sunt aproape sigur că așa ceva nu se putea face fără acceptul lui. Dar persoane care le permit pușcăriabililor de calibru mondial să fugă nestingherit din țară nu pot a priori să reformeze justiția și să lupte cu corupția. Adică nu pot face dreptate așa cum a cerut poporul Republicii Moldova în cadrul scrutinului din 11 iulie”, a comentat Sergiu Litvinenco.

comentarii: