image
Sursa foto: Profimedia

Iga Swiatek a fost desemnată Jucătoarea Anului 2023. Ce premii a mai acordat WTA

Poloneza Iga Swiatek, numărul 1 în ierarhia mondială, a fost desemnată Jucătoarea Anului în circuitul WTA, pentru al doilea sezon consecutiv.

Swiatek a câştigat pentru a treia oară în carieră turneul de la Roland Garros, în 2023, și a ajuns la un total de patru titluri de Grand Slam. În plus, poloneza încheiat anul cu succesul de la Turneul Campioanelor și și-a trecut în palmares primul trofeu la această competiție.

În urma acestei victorii, Swiatek a revenit în fotoliul de lider al clasamentului WTA, pe care l-a cedat pentru o scurtă perioadă belarusei Arina Sabalenka.

Poloneza în vârstă de 22 de ani, care a câştigat şase trofee în circuitul profesionist de la debutul acestui sezon, devine prima jucătoare care primeşte doi ani la rând din partea WTA titlul de Jucătoarea Anului, după americanca Serena Williams, care l-a cucerit între 2012 şi 2013.

Australianca Storm Hunter şi belgianca Elise Mertens au format perechea de dublu a anului. Chinezoaica Qinwen Zheng a fost recompensată pentru cel mai mare progres înregistrat în acest sezon, în timp ce rusoaica Mirra Andreeva a fost desemnată debutanta anului.

Ucraineanca Elina Svitolina, care s-a întors în circuit în luna aprilie, după ce a dus pe lume un copil, a intrat în posesia premiului pentru revenirea anului, după ce a atins sferturile de finală la Ronald Garros şi a egalat cea mai bună performanţă a sa în Marele Şlem prin calificarea în semifinale la Wimbledon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: