image
Sursa foto: IGSU

Exerciții tactice la Președinție: Intervenția salvatorilor și Pazei de Stat în caz de incendii multiple // FOTO

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat au desfășurat astăzi în clădirea Președinției Republicii Moldova un exercițiu tactic comun. Scopul aplicațiilor ține de diminuarea riscurilor situațiilor de urgență și excepționale la obiectivele de importanță strategică, dar și ridicarea nivelului de pregătire și cooperare a autorităților responsabile de siguranța și securitatea acestora.

Exercițiul face parte dintr-un șir de activități planificate, care are menirea de a-i ajuta pe oameni să reacționeze corect într-o situație de risc și să-i sensibilizeze într-o eventuală situație excepțională. Potrivit scenariului, în incinta Președinției s-au produs incendii multiple, astfel a fost nevoie de intervenția echipelor specializate pentru evacuarea persoanelor, dar și efectuarea lucrărilor de localizare și lichidare a focarelor. La fața locului conform apelului sporit de intervenție au fost implicate mai multe unități de tehnică ale IGSU cu efectiv de trupă și comandă, dar și responsabili din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

Obiectivele exercițiului țin de dezvoltarea interacțiunii eficiente în situații de urgență și excepționale a tuturor entităților responsabile de siguranță și securitate, dar și coordonarea, comunicarea și conlucrarea între subdiviziunile responsabile. O importanță majoră a fost trasată asupra instruirii și perfecționării capacităților persoanelor de reacționare corectă și sigură într-o situație de risc.

IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU
IGSUIGSU

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: