image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

VIDEO: Majoritatea localurilor din Chișinău nu cer ca oaspeții să prezinte certificate Covid

Managerii celor mai multe restaurante din Chișinău sunt acum în mare încurcătură. Să ceară, sau nu, de la clienți un certificat de sănătate. Autoritățile îi obligă pe patroni să deservească doar persoanele, care prezintă certificatul covid. Unii proprietari o spun pe șleau - dacă legea ar fi respectată întocmai, ar pierde practic toți clienții. Pornind de la această afirmație, echipa Jurnal TV a mers cu camera ascunsă în mai multe cafenele din oraș.

Primele filmări au fost făcute într-un restaurant din centrul Chișinăului. O angajată ne-a salutat și ne-a invitat repede înăuntru, fără să întrebe dacă avem sau nu certificatul covid.

În sală, jumătate din mesele disponibile erau ocupate. Chelnerul ne-a adus meniul fără multă vorbă. L-am întrebat dacă nu încălcăm legea. „E-n ordine”, ne-a răspuns ospătarul.

Am mers mai departe, la o cafenea. Nimeni nu ne întreabă nimic nici când intrăm, nici când ne așezăm la masă și nici după ce am făcut comanda. Abia după ce am abordat subiectul, chelnerița ne-a explicat noile reguli.

Chiar dacă am declarat că nu avem certificat covid, nimeni nu ne-a invitat să părăsim localul. Am mers să bem cafea în alt restaurant. Angajata și-a amintit de normele impuse doar după ce am pus întrebări.

Președintele asociației restaurantelor ne-a comunicat că proprietarii sunt obligați acum să numească o persoană, care să verifice certificatele covid. Dar administrația restaurantelor nu are dreptul să ceară acte, care conțin date personale. Doar 3 la sută din totalul localurilor sunt înregistrate ca „operatori de date cu caracter personal” - au voie doar să ceară de la clienți să prezinte fie un certificat de vaccinare, fie un test negativ la Covid-19.

Aneta Zasavițchi, președintele Asociației Restaurantelor a declarat că localurile care respectă această normă sută la sută, încasează din 1 octombrie pierderi de circa 45%. Sunt restaurantele de nivel mediu, unde de obicei, oamenii veneau să ia masa la prânz.

Potrivit autorităților din sănătate, din 1 octombrie curent, persoanele care vor să intre în vreun local trebuie să dețină un certificat covid. Sunt scutiți de această regulă doar cei, care iau masa la terasă, persoanele care vin în local pentru a lua produsele la pachet sau cei care plasează comenzi.

comentarii: