image
Sursa foto: Jurnal.md

Situația la frontieră în ultimele 24 de ore: în RM au intrat 1393 de persoane

În ultimele 24 de ore în RM au intrat 1393 de persoane, dintre care 538 din partea României, 451 din partea Ucrainei și 404 pe cale aeriană.

Pe Aeroportul Internațional Chișinău au aterizat două rute charter prin intermediul cărora au revenit 404 cetățeni moldoveni din Spania și Rusia. Totodată 43 de persoane au revenit din Polonia prin culoarul de tranzit al teritoriului Ucrainei și prin punctul de trecere a frontierei Otaci. Acestea au completat fișele epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 226 declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat o trecere ilegală a frontierei de stat, un caz de trafic ilegal de bunuri și totodată au fost identificate șapte persoane care au încălcat regimul zonei de frontieră.

Poliția anunță că întreprinde acțiuni de patrulare a locurilor publice și monitorizează respectarea cerințelor de distanțare socială. Oamenii sunt îndemnați să se deplaseze strict după necesitați esențiale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: