image
Sursa foto: border.gov.md

Un cetățean ucrainean a ajuns ilegal în Republica Moldova; Bărbatul susține că s-a rătăcit

„S-a rătăcit în zona de frontieră” este explicația unui cetățean ucrainean care a ajuns în mod fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova. Până la elucidarea circumstanțelor și verificării veridicității motivului invocat, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

În seara zilei de 2 septembrie, în preajma localităților Grimăncăuți (RM) – Vașcovțî (UCR), polițiștii de frontieră din Sectorul Briceni au observat cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte o persoană care se deplasa pe jos spre linia frontierei. Bărbatul a fost reținut în momentul în care trecea frontiera din Ucraina în Moldova.

Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al raionului Sokireni în vârstă de 62 de ani. Bărbatul a menționat că a trecut ilegal frontiera din greșeală, a încurcat drumurile și astfel s-a pomenit în Moldova. 

Până la luarea unei decizii, persoana este reținută în izolatorul IP Edineț. Ulterior acesta urmează a fi deferit autorităților ucrainene. 

Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.362, al.1, CP al RM.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: