image
Sursa foto: jurnal.md

Benzina și motorina se scumpesc nesemnificativ; Noile prețuri afișate de ANRE pentru ziua de mâine

După trendul de scădere continuă a prețurilor la carburanți, care a rezultat cu o ieftinire pronunțată de peste 3 lei/litru la motorină, actualmente, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o ușoară majorare a valorii cotațiilor Platts.

Astfel, în intervalul ultimelor două săptămâni, care este utilizat de către ANRE în calculul prețurilor, creșterea cotațiilor Platts este de 73 $/tona în cazul motorinei și de 46 $/tona în cazul benzinei, tendință care se menține și în continuare.

Totodată, și cotația țițeiului Brent, a ajuns în ultimele zile la peste 85 $/baril, în timp ce la începutul lunii februarie erau înregistrate cotații sub 79 $/baril.

În aceste condiții, pentru ziua de mâine, 7 martie, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:

 - 24,70 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+10 bani);  - 22,26 lei/litru - pentru motorina standard (+15 bani).

ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii de corectitudinea calculării zilnice a prețurilor stabilite pentru procurarea carburanților.

Noutăţile partenerilor

comentarii: