image
Sursa foto: Reuters

Mine de ocru vechi de aproximativ 12.000 de ani, descoperite sub nivelul mării

Vestigiile unor mine de ocru ce datează din urmă cu aproximativ 12.000 de ani, cele mai vechi de pe continentul american, au fost descoperite în interiorul unor peşteri submarine din Peninsula Yucatan, situată în sud-estul Mexicului, au anunţat vineri autorii descoperirii, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Este vorba despre cele mai vechi mine de ocru cunoscute în cele două Americi", au precizat într-un comunicat reprezentanţii Centrului de cercetare a sistemului acvifer Quintana Roo (CINDAQ), o organizaţie privată care a explorat situl şi a făcut aceste descoperiri.

Accesul în acele peşteri, care se aflau în trecut pe uscat, este situat la circa 10 kilometri în interiorul celebrelor plaje din regiunea mexicană a Mării Caraibilor, ce atrag milioane de turişti din lumea întreagă.

Scafandrii de la CINDAQ au trebuit să înoate mai mulţi kilometri prin grote şi pasaje inundate care au în anumite zone diametre de doar 70 de centimetri. Ei au constatat că peisajul subteran a fost modificat într-o manieră artificială, ceea ce indică faptul că acele spaţii au fost locuite de oameni. Ulterior, s-a stabilit că prezenţa umană datează în acea zonă de cel puţin 10.000 de ani.

Exploratorii au prelevat eşantioane, au realizat peste 20.000 de fotografii şi numeroase înregistrări video, cu o durată totală de sute de ore. Ei le-au predat apoi Institutului naţional de antropologie şi istorie (INAH), dar şi altor experţi internaţionali în diverse discipline, care au demarat o evaluare de amploare a sitului.

„Acest proiect a dezvăluit pentru prima dată situri miniere remarcabil de bine conservate, care includ puţuri de extracţie, fose, instrumente de excavare şi deşeuri", au adăugat exploratorii de la CINDAQ.

Primele constatări indică faptul că ocrul (o argilă roşiatică) era un pigment mineral foarte apreciat de primii locuitori din regiune, un detaliu care i-a determinat să exploreze acele zone periculoase pentru a îl obţine.

Elaboratele pasaje subterane ale minelor se aflau în trecut pe uscat. Însă ele au fost inundate în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, creând condiţii ideale pentru conservarea urmelor acelei activităţi umane străvechi, au precizat exploratorii mexicani.

Dovezile activităţilor miniere sugerează că acestea s-a întins pe o perioadă de 2.000 de ani, cu 10.000 - 12.000 de ani în urmă.

„Aceste lucruri s-au întâmplat cu 8.000 de ani înainte de apariţia culturii maya, pentru care regiunea este renumită", au remarcat specialiştii de la CINDAQ.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: