image
Sursa foto: jurnal.md

Slusari: „Maia Sandu de facto este de acord să rămână la putere Guvernul Chicu”

Platforma DA solicită în continuare colegilor de la PAS să se pronunțe public și responsabil cu privire la susținerea guvernării, asumate de către această formațiune politică.

Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari menționează că Platforma DA timp de o lună solicită sprijin public de la PAS pentru un alt guvern, unul competent, credibil, un guvern anticriză, proeuropean și antioligarhic. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Slusari susține că Maia Sandu este mult mai exigentă față de colegii săi din fostul bloc ACUM și că de facto este de acord să rămână la putere Guvernul Chicu, dacă Platforma DA nu obține un mesaj public de sprijin din partea PD.

Ianuarie 2015. Maia Sandu fără vreo condiționalitate votează pentru Adrian Candu în calitate de președinte al Parlamentului. Acest lucru s-a produs după ce toata lumea cunoștea deja că miliardul a fost furat de la oameni.

Februarie 2015. Guvernul Gaburici, din care făcea parte și Maia Sandu, este votat de PD, controlat de Plahotniuc.

Octombrie 2016. Andrei Năstase și Platforma Demnitate și Adevăr, în mod NECONDIȚIONAT o susțin pe doamna Sandu în alegerile pentru funcția de Președinte.

Iunie 2019. Platforma DA susține public și NECONDIȚIONAT ideea guvernului minoritar autopropus și condus de Maia Sandu, fără a o întreba dacă are sau nu 51 de voturi, inclusiv de la un grup de socialiști, implicați în cazul Bahamas.

Noiembrie 2019. Maia Sandu, fără consultarea politică în cadrul Blocului ACUM, decide să-și asume răspunderea pentru modificarea legii cu privire la selectarea procurorului general, după eșecul dintr-un concurs declarat recent neconstituțional. Guvernul este demis, iar DA și PAS sunt trimise în opoziție, pierzând posibilitatea prezentării bugetului solidarității și majoritatea comisiilor parlamentare, președinția celor mai importante dintre ele (securitatea statului, buget și finanțe, externe și drept) deținută doar datorită lui Andrei Nastase. Din cauza aceleiași cedări Platforma DA și PAS pierde și influența politică în 2/3 din consiliile raionale.

Iunie 2020. Avem guvernul Chicu. Cel mai necompetent și nenorocit executiv din istoria Republicii Moldova, care a eșuat lamentabil în gestionarea crizei pandemice și a amplificat criza social-economică. Citatul nu-mi aparține. Dacă nu-l demitem, atunci acest staf electoral al lui Dodon va guverna țara cel puțin până în primăvara lui 2021 și va organiza nu doar scrutinul prezidențial, ci și alegerile parlamentare anticipate”, scrie Slusari.

Platforma DA timp de o lună solicită sprijin public de la PAS pentru un alt guvern, unul competent, credibil, un guvern anticriză, proeuropean și antioligarhic.

Noi singuri ne propunem ca acest executiv, deja etichetat un guvern de sacrificiu, să fie susținut cu peste 51 de voturi cu excepția grupării Șor, în componența lui categoric nu vor fi incluși reprezentanții grupului Pro Moldova și să nu fie construită nicio alianță. Deputații urmează să voteze doar pentru programul de guvernare și un cabinet de miniștri profesioniști și integri, capabili să gestioneze situația extrem de dificilă în care se află țara. Adică propunerea Platformei DA nu are nimic de a face cu alianță cu dracul, pe care alții erau deja gata să o facă.

Dar, constatăm că, în mod subit, doamna Sandu este mult mai exigentă față de colegii săi din fostul bloc ACUM și ne zice că, de facto este de acord să rămână la putere Guvernul Chicu, dacă Platforma DA nu obține un mesaj public de sprijin din partea PD. Înțelegem și noi foarte bine că fără marea parte a deputaților din Partidul Democrat nu poate fi instaurat alt cabinet de miniștrii. Cunoaștem precis că fracțiunea PD, cu excepția a 2-3 persoane, să simte foarte incomod în coaliția cu Dodon. Dar văzând poziția PAS, putem aștepta, cu probabilitatea de 99 % că, în asemenea condiții cei din Partidul Democrat vor spune că Platforma DA nu are suport nici măcar de la cel mai apropiat partid ideologic, membru în familia popular - europeană. Cercul este închis. Dodon și Chicu pot dormi liniștit și pot fura mai departe cel puțin până în campania electorală, când vor fi iar inundați de criticile sonore ale opoziției. Dar dacă poziția colegilor noștrii de la PAS rămâne intactă, de acum încolo criticile lor, adresate guvernului Chicu-Dodon nu știu dacă vor mai conta și dacă vor mai avea vreo credibilitate”, punctează Alexandru Slusari.

Platforma DA solicită înca o dată colegilor de la PAS să se pronunțe public și responsabil cu privire la susținerea guvernării, asumate de Platforma DA, cu toate condițiile enunțate mai sus. Aceștia sunt gata în orice clipă să discute programul de guvernare și garnitura cabinetului de miniștrii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: