image
Sursa foto: facebook.com/MoldovainIsrael/photos

Colectivul Ambasadei Republicii Moldova în Israel a fost vaccinat contra COVID-19

Colectivul Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, de rând cu alte misiuni diplomatice, a participat la campania națională de vaccinare contra COVID-19, proces organizat de către Ministerul Afacerilor Externe la Statului Israel.

Despre aceasta a anunțat Ambasada Republicii Moldova în Israel printr-un comunicat

„Faptul că colaboratorii diplomatici vor avea imunitate contra COVID-19, va contribui la activitatea cotidiană neîntreruptă a misiunii diplomatice, dar și la securitatea sănătății cetățenilor Republicii Moldova, care zilnic interacționează cu personalul Ambasadei”, menționează instituția.

În Israel, campania de vaccinare naţională a fost lansată la data19 decembrie într-un ritm intens, impus de premierul Benjamin Netanyahu, care a fost prima persoană din Israel care s-a vaccinat cu vaccinul anti-COVID Pfizer/BioNtech.

În jur de 150.000 de oameni pe zi au fost vaccinați împotriva coronavirusului în Israel, adică aproximativ un sfert din populaţie de la debutul campaniei de vaccinare.

Israelul și-a propus ca până la jumătatea lunii martie să vaccineze cinci din cele nouă milioane de cetățeni cu ambele doze de vaccin anti-Covid.

Noutăţile partenerilor

comentarii: