image
Sursa foto: presedinte.md

FOTO // Președintele Maia Sandu a discutat despre situația curentă din țară cu un grup de Senatori din Republica Cehă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu o delegație a Comitetului pentru Afaceri Externe, Apărare și Securitate din cadrul Senatului Republicii Cehe.

Discuția a vizat situația curentă din țară, procesul de reforme și perspectivele Parteneriatului Estic. Doamna Maia Sandu a vorbit despre prioritățile echipei de guvernare, menționând că una dintre provocările majore ale acesteia este să le redea oamenilor încrederea în stat, determinându-i astfel să rămână acasă.

Potrivit Președintei, acest lucru va fi posibil prin combaterea corupției și edificarea unui stat cu instituții integre, în care să se respecte legea și să funcționeze justiția.

Cât privește Parteneriatul Estic, șefa statului a declarat că, fiind una dintre țările care a beneficiat din plin de acest mecanism, Republica Moldova este interesată în continuitatea și dezvoltarea lui.

În context, doamna Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul acordat de Republica Cehă țării noastre de-a lungul anilor, dar și în lupta cu pandemia Covid-19, și a menționat că mizează pe sprijinul partenerilor cehi și în viitor.

De asemenea, Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru recunoașterea, de către autoritățile cehe, a certificatelor de vaccinare emise de Republica Moldova.

presedinte.mdpresedinte.md
presedinte.mdpresedinte.md

comentarii: