image
Sursa foto: Profimedia

Novak Djokovic, veste nesperată pentru fani. Ce sportiv îl inspiră să nu renunțe la tenis

Novak Djokovic (36 de ani) se pregătește pentru sezonul 2024 și a făcut un anunț surprinzător în legătură cu cariera sa.

Sârbul a dezvăluit că a fost inspirat de Tom Brady, o legendă a fotbalului american, să joace tenis până la 40 de ani sau chiar mai mult. Brady s-a retras din sport la vârsta de 45 de ani. Djokovic a susținut că nu are niciun motiv să se retragă atâta timp cât atinge un nivel ridicat.

”Tom Brady este un exemplu excelent de campion în sportul său și cineva care a avut o carieră și o longevitate deosebită. Am învățat multe de la Tom. Sper că voi putea avea o carieră care va ajunge la 40 de ani sau poate chiar mai mult.

Acum mă simt foarte bine în corpul meu și am jucat un tenis de foarte bună calitate în ultimul an. Anul acesta a fost unul dintre cele mai bune sezoane pe care le-am avut în viața mea.

De ce să te oprești când încă joci excelent. Voi continua să merg mai departe și voi lua fiecare an pe rând și voi vedea cât de departe pot ajunge.”, a declarat Novak Djokovic, potrivit Eurosport.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: