image
Sursa foto: Getty Images

Cinci posibile destinaţii pentru Sergio Ramos, dacă PSG îi "rupe" contractul. Unde ar putea ajunge fundaşul spaniol

Sergio Ramos (35 de ani) ar putea pleca de la PSG deşi de abia a fost adus, în vară, liber de contract. Probleme sale fizice i-au făcut pe şefii de pe Parc des Princes să se gândească la rezilierea contractului, iar presa a întocmit o listă cu cinci posibile destinaţii dacă Ramos va pleca.

Revista ForForTwo a publicat o listă cu cinci posibile destinaţii pentru Sergio Ramos, în cazul în care veteranul spaniol va rămâne liber de contract după o scurtă aventură la PSG. Deşi n-a apucat să debuteze pentru Paris, Ramos ar putea pleca ca urmare a problemelor pe care le are cu accidentările.

Sergio Ramos n-a jucat niciun meci pentru echipa de pe Parc des Princes şi probleme fizice i-au făcut pe şefi să se gândească la rezilierea contractului său, având în vedere că încasează 15 milioane de euro pe sezon, iar înţelegerea e în derulare până în 2023.

Real Madrid - Carlo Ancelotti, scrie sursa citată, l-ar dori pe Sergio Ramos înapoi având în vedere experienţa sa, spaniolul fiind o piesă de bază în ultimul său mandat, din sezonul 2013/2014. Totuşi, marea problemă ar fi cu Florentino Perez, având în vedere că părţile nu s-au despărţit în condiţii amiabile.

FC Sevilla - Ramos a crescut la Sevilla, iar un alt atu al andaluzilor e Julen Lopetegui, antrenor cu care fundaşul a lucrat la naţionala Spaniei şi la Real Madrid. În condiţiile în care ar veni gratis, Ramos ar fi o adevărată afacere pentru FC Sevilla şi ar face un cuplu perfect cu francezul Jules Kounde. Singura problema ar putea fi reprezentată de salariul mare al lui Sergio.

Manchester United - Sergio Ramos e o ţintă mai veche a lui Manchester United, pe care l-a vrut de mai multe ori în trecut. La United, fundaşul s-ar întâlnit cu foştii săi colegi cu care a scris istorie la Real Madrid, Cristiano Ronaldo şi partenerul său din centrul defensivei de pe "Bernabeu", Varane.

Tottenham - Antonio Conte a fost instalat pe banca tehnică a lui Spurs şi e cunoscut faptul că italianului îi place să lucreze cu jucători maturi, experimentaţi. Având în vedere că Sergio Ramos ar putea veni gratis, pentru Spurs ar putea fi o mutare ideală, având în vedere faptul că Tottenham a încasat multe goluri în acest sezon.

MLS - Deja aflat la o vârstă destul de înaintată pentru un fotbalist, Sergio Ramos ar putea alege şi o variantă exotică, unde să şi câştige bine. MLS, campionatul de fotbal din SUA, ar putea fi o variantă excelentă pentru Ramos, care ar putea juca pentru echipa fostului său coleg de la Real Madrid - David Beckham - Inter Miami. În MLS, Ramos ar putea câştiga o sumă de bani apropiată de cele 15 milioane de euro pe care le câştigă la PSG.

Citeşte mai mult despre

comentarii: