image
Sursa foto: Profimedia

James Rodriguez a spus tot! Ce a trăit timp de 12 luni în Qatar: "Le-am zis 'sunteți nebuni, nu fac așa ceva!'"

James Rodriguez (32 de ani) este legitimat în prezent la Sao Paulo, formație la care s-a transferat în perioada de mercato a verii.

Înainte să semneze cu brazilienii, fostul superstar al lui Real Madrid a petrecut un an la Olympiacos, iar în sezonul 2021/2022 a jucat alte 12 luni pentru Al-Rayyan. Perioada petrecută în Qatar nu i-a priit deloc columbianului, iar după 16 meciuri a revenit în Europa.

Recent, mijlocașul a acordat un interviu în cadrul căruia a povestit de ce i-a fost atât de greu să se adapteze în Golf.

"Traiul și cultura din Qatar sunt foarte dificile, a fost o țară în care mi-a fost greu să mă adaptez. Știți că în fotbal toată lumea e dezbrăcată complet atunci când face duș. Dar colegii mi-au spus 'Nu poți să faci așa'. Mi-a fost frică.

Toată lumea mănâncă acolo cu mâinile, ceea ce pentru mine a fost greu. Mi-au zis să fac și eu la fel și le-am zis 'Nu, mersi'. Am cerut tacâmuri și mi-au spus 'Nu, cu mâna'. Le-am zis 'Sunteți nebuni, n-o să fac așa ceva'", a povestit Rodriguez, citat de presa britanică.

În ciuda dificultăților de trai, diferența de nivel dintre Rodriguez și fotbaliștii din campionatul qatarez s-a văzut cât se poate de clar.

Astfel, în cele 16 meciuri jucate pentru Al-Rayyan, mijlocașul a reușit cinci goluri și șapte assisturi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: