image
Sursa foto: Onet

Accident teribil în Polonia: Șase morți și 41 de răniți, după ce un autocar s-a răsturnat într-un șanț

În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc un tragic accident pe autostrada A4 din Kaszyce, provincia poloneză Podkarpackie. Un autocar cu 57 de oameni la bord, printre care doi șoferi, toți cetățeni ucraineni, s-a răsturnat într-un șant, informează cel mai mare site de știri polonez, Onet.

Accidentul a avut loc la scurt timp după miezul nopții, între intersecțiile Jaroslaw Est și Przemysl. Vehiculul a lovit balustradele de la Kaszyce MOP, s-a rostogolit de pe dig și a căzut într-un șanț. Șase persoane au murit în accident și 41 au fost rănite. Inițial au fost raportate cinci decese. Cea de-a șasea persoană decedată a fost anunțată sâmbătă de dimineață la spitalul din Przemysl.

Ministrul adjunct al sănătății, Waldemar Kraska, întrebat la Radio Zet despre starea persoanelor care au fost spitalizate după accident, a declarat: „Această persoană care a murit în spital era o persoană care suferea de leziuni cranio-cerebrale, era în stare foarte gravă; cinci persoane au murit la locul accidentului, iar alte 10 persoane se află într-o stare gravă.”

Printre răniți se află o tânără cu identitate necunoscută. Are o leziune gravă la cap și a suferit o operație complicată, medicii încercând să-i salveze viața. La fața locului au intervenit 30 de autospeciale, aproape 100 de pompieri, 19 echipe de paramedici și polițiști, scrie Libertatea.ro.

Au fost chemate și două elicoptere, unul de la Salvarea Aeriană Medicală din Polonia și celălalt de la armată. Autocarul a fost scos din șanțul de la marginea drumului sâmbătă de dimineață. În urma accidentului, traficul pe autostrada A4 este încă blocat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: