image
Sursa foto: USA Today

Greva scenariștilor de la Hollywood continuă

La Hollywood continuă greva scenariștilor de film și televiziune. Pe lângă solicitarea de majorare a salariului, furia și teama printre manifestanți este alimentată de refuzul unor studiouri, precum Netflix și Disney, de a exclude pe viitor ca inteligența artificială să înlocuiască scriitorii umani.

Studiourile afirmă că rolul inteligenței artificiale în scrierea scenariilor trebuie dezbătut mai mult și că sunt dispuse să participe la discuții. Sindicatul scriitorilor din America a declanșat prima sa întrerupere a lucrului din ultimii 15 ani, după ce nu a reușit să ajungă la un acord pentru creșterea salariilor din partea unor studiouri, precum Walt Disney și Netflix. Se întâmplă în condițiile în care industria de divertisment se confruntă cu schimbări radicale generate de expansiunea globală a televiziunii prin streaming, scrie Reuters.

Peste nouă mii de scenarişti solicită salarii mai mari, garanţii minime pentru a beneficia de un loc de muncă stabil şi un procent mai mare din profiturile generate de avântul platformelor de streaming.

Conform breslei scenariștilor, jumătate dintre autorii de seriale TV lucrează acum la nivelul salariului minim, față de o treime în sezonul 2013-2014.

Cea mai recentă mişcare socială de amploare organizată la Hollywood a fost greva scenariştilor din 2007-2008, care a paralizat timp de 100 zile sectorul audiovizual american. Greva a generat costuri de două miliarde de dolari pentru economia Californiei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: