image
Sursa foto: jurnal.md

Guvernatorul BNM, despre legea care a pus miliardul furat pe umerii cetățenilor: „Nu trebuie și nu poate fi anulată”

„Legea miliardului”, care pune pe seama bugetului public acoperirea găurii survenite în urma jafului din sistemul bancar, „nu trebuie și nu poate fi anulată”. Declarația a fost făcută de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.

„Legea miliardului nu este un moft al cuiva, este un instrument prin care BNM a fost recapitalizată după ce a fost acordat acel credit de urgență. Este important ca BNM să fie capitalizată bine, pentru că, prin activele pe care le deținem, acoperim acea emisie a monedei naționale din circulație. A lăsa emisia BNM neacoperită înseamnă depreciere, inflație, instabilitate. Îndemn politicienii să abordeze acest subiect responsabil. Capitalizarea BNM nu trebuie nici guvernatorului, nici angajaților BNM, de ea are nevoie economia țării. Acea lege nu trebuie și nu poate fi anulată”, a declarat astăzi Octavian Armașu.

Vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a acuzat guvernarea că a renunțat la ideea anulării legii miliardului, așa cum socialiștii au promis în campania electorală.

„Încă o minciună a lui Dodon. Cunosc care sunt planul lui electoral cu legea miliardului. El nu dorește anularea legii, așa cum a promis în campania electorală în 2016. Nu este agreată ideea noastră de a introduce moratoriu asupra acestei legi. Nici măcar micșorarea dobânzii nu se acceptă. Urmează un mișmaș cu modificarea Legii cu privire la Banca Națională, care ar permite ca BNM să achite o parte din profit în buget. Încă nu este clar a câta parte. Nu întru în toate detaliile tehnice, dar vorbind mai simplu, ne așteaptă o manipulare financiară. Adică, noi vom continua să achităm din bugetul de stat sume duble furate de la noi. În perspectivă, aceste sume anual vor depăși un miliard de lei, iar Banca Națională ar întoarce în buget o parte din venitul net. De exemplu, pentru anul 2019, după calculele mele, suma achitată nu va depăși 250 de milioane de lei”, a menționat Slusari.

Guvernatorul BNM confimă declarațiile vicepreședintelui Parlamentului despre faptul că guvernarea pregătește modificarea Legii cu privire la Banca Națională.

„Suntem pe final de discuții despre o eventuală modificare a distribuirii profitului BNM, care într-un fel va compensa acea povară pe care o duce Ministerul Finanțelor. Nu aș vrea să alerg înaintea trenului până nu este luată decizia finală”, a mai spus Armașu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: