image
Sursa foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo s-a implicat în lupta pentru eradicarea lui Covid-19: Donații pentru spitale din Lisabona și Porto

Cristiano Ronaldo (35 de ani), aflat în autoizolare în Madeira, nu stă cu mâinile în sân în această perioadă marcată din plin de noul coronavirus.

În afara faptului că are grijă de fizicul său, unul impecabil, starul portughez al celor de la Juventus s-a decis, alături de agentul său, Jorge Mendes, să se implice în lupta pentru eradicarea lui Covid-19.

Astfel, Ronaldo a dotat saloanele de terapie intensivă ale Spitalului Santa Maria, din Lisabona și ale Spitalului San Antonio, din Porto, cu mai multe aparaturi medicale.

Presa din Portugalia a notat că pentru Spitalul Santa Maria, unde sunt două saloane de terapie intensivă, Ronaldo și Mendes au semnat pentru cumpărarea mai multor paturi, a unor monitoare cardiace, perfuzii, aparate de respirat, dar și cu alte materiale medicale indispensabile în lupta pentru tratarea coronavirus.

În schimb, managementul spitalului din Lisabona a decis ca cele două saloane să poarte de acum numele celor doi.

Și Spitalul din Porto a avut nevoie de echipamente medicale, cumpărate tot de Ronaldo și de Mendes. În plus, la acest spital se vor înființa și 15 posturi noi de terapie intensivă, care vor fi echipate integral.

Cristiano Ronaldo a părăsit Torino în urmă cu două săptămâni pentru a-şi vizita mama, care suferise recent un atac cerebral. A plecat pentru o zi, apoi două, după care a decis să rămână până la trecerea pandemiei de coronavirus.

Există chiar informaţii conform cărora e probabil să nici nu se mai întoarce la Juventus pentru că PSG are pregătită o ofertă de nerefuzat pentru el.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: