image
Sursa foto: EUGENIU BURLACU

FOTO: Cum s-a filmat „La cârciuma de la drum (3)”; Urmăriți doar la Jurnal TV show-ul cu cea mai mare audiență de Revelion!

În noaptea dintre ani, petreceți alături de Jurnal TV, unde veți putea urmări al treilea sezon „La cârciuma de la drum”, filmul muzical care a cucerit inimile telespectatorilor.

Partener General al filmului – Moldtelecom. Parteneri – METRO și Moldindconbank.

Echipa Jurnal TV a lucrat zi și noapte în ultima perioadă pentru ca telespectatorii să aibă parte de un produs original. S-a muncit mult, iar filmul integral îl veți urmări în noaptea dintre ani doar la Jurnal TV.

Pe lângă îndrăgiții artiști și prezentatori care apar în film, trupa de actori a fost completată în acest an cu celebra interpretă de muzică populară românească, Mioara Velicu.

jurnal.mdjurnal.md

„Eu am răspuns cu plăcere invitației, neștiind ce mă așteaptă, dar mi-a și plăcut pentru că am avut un rol de actriță și mi-a plăcut extraordinar de mult și mai vreau. Am văzut ce ați făcut dvs în ceilalți ani, că doi ani ați făcut asemenea emisiuni frumoase și eu chiar îmi doream și uite că s-a întâmplat ca Dumnezeu să-mi îndeplinească visul. Dragi telespectatori, vă așteptăm în noaptea dintre ani „La cârciuma de la drum” pentru că veți avea surprize extraordinar de frumoase”, a spus interpreta.

jurnal.mdjurnal.md

„Chiar dacă timpurile nu sunt atât de bune și frumoase în jurul nostru, cred că trebuie să avem mai mult optimism, de aia eu cred că genul acesta de emisiuni ne dau o șansă să mai spunem că viața trebuie să învingă, lumina trebuie să învingă, bunul simț, dragostea, în primul rând...”, a menționat interpretul Nicu Țărnă.

jurnal.mdjurnal.md

„Anul ăsta mă mărit! Gheorghina, fata cea bătrână, se mărită anul acesta și nici n-am visat să fiu nora măriei sale Mioara Velicu și să mă cunune Andrei Porubin. Este interesant, ideea este că în acest an s-au împletit atât de bine toate, au apărut cupluri noi, idile noi se înfiripă, situațiile create în scenariile lui Anatol Durbală sunt destul de extreme și curioase. Toată lumea, fiind la a treia experiență, se simte așa, mai în largul său, totul se joacă firesc”, a povestit actrița Diana Decuseară.

jurnal.mdjurnal.md

„Pentru noi, tinerii, aceasta este o mare oportunitate, așa că vă îndemn să fiți în seara de Revelion cu ochii pe Jurnal TV, „La cârciuma de la drum”, acolo unde s-a muncit 24 din 24, acolo unde vă veți amuza, veți scăpa o lacrimă, acolo unde veți rămâne perplecși de ce poate face omul și de fapt ce poate face Domnul”, a adăugat interpretul Gabriel Nebunu.

jurnal.mdjurnal.md

Scenariul filmului este semnat de Anatol Durbală, de regie s-a ocupat Ian Onică, iar de producție - Leanca Grițcan.

De Revelion visele devin realitate! Dacă nu credeți, vă invităm să urmăriți în noaptea dintre ani „La cârciuma de la drum - 3: Îngerul Motoțâclist” și să aflați ce s-ar întâmpla dacă pentru câteva ore dorințele voastre ar deveni realitate. Nu o să dau prea multe din casă, vă las pe voi să descoperiți. Dar spun și scriu un sincer mulțumesc echipei de producție pentru dedicația de care a dat dovadă în aceste luni pentru că filmările au fost și sunt o adevărată provocare. Avem timp limitat, iar oamenii implicați muncesc mult și dorm puțin, totul pentru a surprinde telespectatorii Jurnal TV”, a declarat producătoarea show-ului, Leanca Grițcan.

jurnal.mdjurnal.md

În noaptea dintre ani fiți cu ochii pe Jurnal TV, pentru a vedea continuarea show-ului cu cea mai mare audiență în seara de Revelion!

jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md
jurnal.mdjurnal.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: