image
Sursa foto: pun.md

PUN cere Adunării Populare să-și revadă decizia de a bloca construcția unui nou bloc de studii la Liceul „Mihai Eminescu”

Partidul Unității Naționale atrage atenția autorităților centrale și a opiniei publice asupra atitudinii tendențioase arătate de administrația locală din UTA Găgăuzia față de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Comrat, una din puținele instituții de învățământ cu predare în limba română din regiune.

Partidul Unității Naționale semnalează o atitudine discriminatorie a autorităților găgăuze față de un liceu românesc din orașul Comrat. PUN cere Adunării Populare să-și revadă decizia de a bloca construcția unui nou bloc de studii la Liceul „Mihai Eminescu”, prin neacordarea unei contribuții locale de 5,6 milioane de lei, în condițiile în care proiectul, în valoare totală de 20 de milioane de lei, este finanțat în proporție covârșitoare de Guvernul României.

Credem că aleșii locali din UTA Găgăuzia trebuie să aibă, în procesul de distribuire a resurselor bugetare locale, o atitudine echitabilă față de toate instituțiile de învățământ care activează pe teritoriul autonomiei. Totodată, suntem de părere că ei trebuie să manifeste respect față de populația majoritară și față de România, care a făcut investiții majore în regiune în ultimii ani. Solicităm autorităților centrale să intervină pentru a se asigura că în autonomia găgăuză sunt respectate drepturile copiilor de a studia în limba oficială a Republicii Moldova, limba română”, se arată în comunicatul PUN.

În cadrul sub-proiectului „Lucrări de construcție a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”” din municipiul Comrat, UTAG, a fost semnat Acordul de Grant între Instituția Publică „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” și beneficiarii sub-proiectului – Primăria municipiul Comrat şi Agenția de Implementare a sub-proiectului reprezentată de Svetlana Stoianov, directoarea instituției de învățământ. Sub-proiectul este finanțat în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României, conform Hotărârilor de Guvern nr. 436/2014 și nr. 487/2019.

Noutăţile partenerilor

comentarii: