image
Sursa foto: Adrian Prodan//JurnalTV

O pătrime din copiii și oamenii de peste 60 de ani din Republica Moldova trăiesc în sărăcie

Sărăcia lasă satele pustii. Nașterea unui copil în unele localități este acum o adevărată minune. Casele, care acum 30-40 de ani adăposteau familii cu 10-12 oameni, au acum lacăt la poartă. Într-un raport al Organizației Națiunilor Unite pentru anul 2020 se arată că o pătrime din copiii și oamenii de peste 60 de ani din Republica Moldova trăiesc în sărăcie.

Oamenii au plecat din cauza sărăciei, spun sătenii din satul Ocnița-Țărani, raionul Orhei. Din satul Ocnița-Țărani, sau cum îi mai spun localnicii, ”Ocnița Rară”, aproape că nu a mai rămas nimic. Bătrânii au murit, iar sărăcia a alunga tinerii peste hotare.

Cei câțiva locuitori ai satului o duc de la o zi la alta. În ultimii doi ani aici s-a născut un singur copil! Mihai are 24 de ani. S-a întors la baștină după ce mama s-a îmbolnăvit. Și-a adus și familia. A cumpărat o casă, o vacă și un cal, pentru a-și putea întreține familia. Totuși, zice că va pleca într-o bună zi.

Republica Moldova ar urma să aibă în jur de 2,4 milioane de locuitori până în 2035, estimează un raport al ONU. Reprezentanții Fondului Națiunilor Unite pentru Populație susțin că Republica Moldova se află în Top 10 state europene din regiune, care se confruntă cu un exod masiv al populației. Rata emigrării populației active este de 40 la sută, ceea ce o plasează printre primele țări de pe continentul european la capitolul reducerii populației. Iar rata îmbătrânirii populației rămâne a fi înaltă, aproape 22 la sută, ceea ce generează o serie de consecințe economice și bugetare.

comentarii: