image
Sursa foto: jurnal.md

Recean: Tuturor celor care propagă și seamănă război, le vom închide gura

Republica Moldova este un stat independent și suveran, iar Federația Rusă nu trebuie să ne spună cum să acționăm. Declarația a fost făcută de prim-ministrul, Dorin Recean, care a spus că există o listă care conține numele cetățenilor ruși declarați indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova, fiind vorba inclusiv de președintele rus, Vladimir Putin, și omul de afaceri, Igor Ceaika. Recean dă asigurări că instituțiile statului nu vor permite accesul în țară a persoanelor străine care promovează războiul.

Șeful Guvernului spune că lista persoanelor cărora le este interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova nu este publică, însă este suficient că mecanismul este unul eficient, iar cei care-și doresc promovarea agresiunii militare fac cale întoarsă, notează IPN.

„Noi avem o listă lungă și tot îi trimitem înapoi acasă. Federația Rusă nu trebuie să ne spună ce trebuie să facem sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă și suverană și oricine nu respectă alegerea poporului, asta este atitudinea noastră, le spunem că fiecare trebuie să-și știe locul. Ei nu trebuie să ne impună reguli, ci să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova”,

a spus Dorin Recean în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.

Premierul dă de înțeles că în lista persoanelor indezirabile se află și interpretul rus, Filip Kirkorov, dar și alți artiști ruși care s-au remarcat printr-o retorică pro-război. Dorin Recean a făcut apel către instituțiile media să informeze societatea despre adevăratele intenții ale celor care sub paravanul vizitelor de curtoazie își doresc destabilizarea situației din Republica Moldova.

„Inclusiv cei care își zic oameni de cultură, dar încearcă să promoveze agenda războiului, să se implice în politica din Republica Moldova, inclusiv ei nu sunt lăsați să intre. Putem face publice liste, dar cred că e mai bine să acționăm decât să vorbim. Este important ca și noi, guvernarea, și presă să explicăm cine este Kirkorov și de ce el este toxic. Vă asigur că nimeni din cine nu trebuia să intre, nu a intrat și toți cei care propagă și seamănă război, le vom închide gura”,

a spus prim-ministrul Republicii Moldova.

Recent, accesul în Republica Moldova i-a fost interzis președintelui Tatarstanului,  Rustam Minnihanov, care urma să participe la primul Congres internațional al diplomației populare „Prietenia popoarelor 2023” desfășurat la Comrat. Reprezentanții Poliției de Frontieră au anunțat că este inadmisibilă imixtiunea în treburile interne ale Republicii Moldova, în contextul alegerilor din Găgăuzia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: