image
Sursa foto: asm.md

PREȘEDINTE NELEGITIM: Ion Tighineanu nu mai are dreptul să se afle la cârma Academiei de Științe a Moldovei

Mâine, 9 mai, se împlinește o lună de când Ion Tighineanu se află ilegal în funcția de conducător al Academiei de Științe a Moldovei. Șefii instituției au încercat să ascundă acest lucru până pe 5 mai, când academicianul Ion Guceac, doctor habilitat în drept, i-a avertizat că, de nu se vor supune legii, îi va acționa în judecată. Cel mai probabil, epoca lui Tighineanu la AȘM a luat sfârșit.

Pe 9 aprilie, mandatul de președinte al lui Ion Tighineanu a expirat. În acest caz, conform statutului forului științific, prezidiul Academiei urma să-i încredințeze interimarul unui vicepreședinte până la demararea concursului pentru alegerea unui alt conducător al instituției. Astfel, Tighineanu ar fi trebuit să-și părăsească biroul în care se știe că a ajuns acum patru ani, mulțumită sprijinului de care a beneficiat din partea guvernării Plahotniuc.

Însă lucrurile au decurs puțin altfel. Pe 7 aprilie, prezidiul, făcând abstracție de obligațiunile sale, l-a desemnat ca interimar pe același Tighineanu. Hotărârea a fost ținută în secret mai mult timp și nu a fost făcută publică pe site-ul AȘM decât la 4 mai, la solicitarea insistentă a academicianului Ion Guceac.

„Statutul nu-i oferă nicio „șansă” președintelui Academiei, a cărui termen pentru care a fost ales a expirat, să exercite interimatul funcției respective. În acest context apare o întrebare firească – oare membrii Prezidiului nu cunosc prevederile Statutului? Au neglijat oare cu bună știință actul pe care, conform Codului cu privire la Știință și Inovare, sunt datori să-l respecte?”, se întreabă Ion Guceac, care este și doctor habilitat în drept.

O academie cu mandate expirate, la un pas de a fi chemată în judecată

Pe 5 mai, academicianul Guceac a depus o contestație la AȘM, prin care a cerut ca, în termen de șapte zile, să fie anulată hotărârea în cauză a prezidiului, iar interimatul să fie asigurat de către unul dintre vicepreședinți. În caz contrar, autorul contestației anunță că va ataca Academia în judecată. Iar dacă instanța îi va da dreptate lui Guceac, vor fi lovite de nulitate toate actele juridice semnate în această perioadă de Tighineanu, care ar putea fi nevoit să restituie statului și salariul pe care îl primește din aprilie.

În același timp, Ion Guceac s-a adresat și colegilor săi academicieni, propunându-le să constituie un grup de inițiativă, care să găsească soluții pentru a depăși „această stare nefirească a celui mai înalt for științific național”. O problemă și mai complicată, subliniază academicianul, este că în prezent Adunarea Generală a AȘM nu este deliberativă nici pentru a alege un nou președinte. Iar aceasta se întâmplă din cauza că actuala conducere a Academiei nu ar fi avut grijă să organizeze la timp concursul pentru alegerea a 45 de cercetători științifici în calitate de membrii ai Secțiilor de Științe, ale căror mandate au expirat încă la începutul acestui an.

„Este de neînțeles de ce președintele Academiei și membrii Prezidiului nu au asigurat organizarea alegerii noilor membri. În consecință, Academia a ajuns, practic, în imposibilitatea exercitării unor activități fundamentale și procedura desemnării unui nou președinte al AȘM este deja compromisă”, notează Ion Guceac în adresarea sa către oamenii de știință.

„El manifestă chestia aceasta imorală, ca și Putin…”

De aceeași părere este și fostul președinte al Academiei Gheorghe Duca. Acesta afirmă că suntem martorii unei tergiversări evidente, pusă la punct de către actuala conducere a forului științific. El mai spune că, pe când deținea această funcție, pregătea concursul pentru alegerea noului președinte cu trei luni înainte de a-i expira mandatul.

„ Dl Tighineanu a trebuit încă în ianuarie-februarie să pornească procedura de alegere a celor 45 de cercetători științifici, dar nu a făcut-o și a nimerit într-o situație stupidă. El manifestă chestia aceasta imorală, ca și Putin, face totul invers. Nimeni nu-l poate înțelege. Trebuie să se supună legii, dar atât Codul Muncii, cât și Statutul AȘM nu-i mai permit să fie președinte”, susține Gheorghe Duca.

Următorul președinte al AȘM va fi Belostecinic, Guceac sau Pasat

Într-adevăr, alți academicieni, fiind întrebați despre situația creată la AȘM, fie preferă să tacă, fie strâng din umeri, recunoscând că nici ei nu înțeleg ce stă la mijloc. Unii dintre aceștia au declarat totuși pentru Jurnal.md, sub protecția anonimatului, că interesul lui Tighineanu de a se ține morțiș de această funcție ar putea fi rezultatul unui plan pregătit din timp. Mai exact, următorul său succesor poate fi doar unul din trei: Grigore Belostecinic, Ion Guceac sau Valeriu Pasat – singurii academicieni de la noi care au sub 65 de ani și se pot înscrie la concurs, conform Codului Muncii. Or, pe 13 iulie, Pasat va împlini această vârstă și astfel vor rămâne numai doi. Despre Guceac, puțini cred că va dori să candideze, prin urmare ar putea să rămână numai unul.

„Ar putea într-adevăr s-o întindă atâta timp din cauza că ei toți sunt categoric împotriva dlui Pasat și așa îl vor scoate din joc. Lupta cea mai mare se duce între el și dl Tighineanu”, admite această variantă și Gheorghe Duca.

Fostul președinte se arată nedumerit și în legătură cu recenta întâlnire dintre Ion Tighineanu și premierul Dorin Recean: „Cinci membri ai Academiei, cu dl Tighineanu în frunte, au fost în audiență la prim-ministru, dar nimeni nu știe ce au discutat acolo. L-am întrebat pe unul dintre ei și a spus că au vorbit despre problemele Academiei. Dar nu știu de ce nici guvernul, nici Academia nu au emis niciun comunicat despre acea întâlnire.”

„Sunt absolut convins că se va reacționa la această încălcare”

Întrebați dacă intenționează să candideze la șefia AȘM, cei trei potențiali candidați ne-au spus că încă nu au luat o decizie în această privință. Solicitați să-și dea cu părerea despre starea de lucruri de la Academie și despre presupusul plan contra lui Pasat, aceștia ne-au răspuns următoarele:

„Nu am fost implicat în activitățile care au loc în ultimul timp în cadrul Academiei și nu știu de ce se întâmplă lucrurile astea. Părerea mea este că trebuie să se revină la normalitate și sunt absolut convins că se va reacționa la această încălcare a regulamentelor interne și a legislației, și se va merge pe calea firească a alegerii corecte și legale a conducerii AȘM. Nu știu nici când este ziua de naștere a lui Pasat, dar îl dezapreciez pentru acțiunile pe care le întreprinde și nu sunt clare deloc”, a spus Grigore Belostecinic.

„Versiuni pot fi diferite, mai grav e că s-a ajuns la asemenea situație degradantă. Și nu știu dacă s-a ajuns conștient sau inconștient, din lipsă de experiență sau din alte considerente”, a opinat Ion Guceac.

„Sper că actuala guvernare va curma toate încălcările admise în cadrul AȘM”

„Am refuzat să particip data trecută la concurs din simplul motiv că un partid politic, PD, insista ca Tighineanu să fie președinte. Despre situația de la Academie, am avut o adresare în martie trecut către conducerea țării și am argumentat că AȘM trebuie să urmeze exemplul Academiei Române. Sper că actuala guvernare va examina serios acest subiect, va face ordine și va curma toate încălcările admise în cadrul AȘM. De bine de rău, instituția primește milioane de lei pe an din bugetul statului. Ce fac ei cu acești bani, dacă Academia nu mai are institute de cercetare, și pentru ce îi primesc?”, se întrebă Valeriu Pasat.

Academia de Științe a Moldovei primește anual peste 20 de milioane de lei din haznaua statului. Până în 2019, potrivit lui Gheorghe Duca, acești bani ajungeau pentru finanțarea tuturor proiectelor științifice de la institutele de cercetare și universități. Actualmente însă aceste institute nu mai aparțin Academiei, după ce au fost integrate în instituțiile de învățământ superior.

Ion Tighineanu nu a răspuns nici de data aceasta la apelurile Jurnal.md.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: