În vară, internaţionalul danez va intra în ultimul an de contract cu echipa londoneză şi nu are de gând să îşi prelungească înţelegerea, refuzând trei propuneri venite din partea clubului, până acum. Prin urmare, preşedintele lui Tottenham, Daniel Levy, este dispus să îl vândă pe Eriksen, pentru a nu risca să îl piardă gratis în vara anului 2020.

Real Madrid şi Manchester United sunt cele două echipe interesate de Eriksen, iar danezul a ales deja între cele două, anunţă Dail Express. Conform tabloidului britanic, mijlocaşul ofensiv îşi doreşte să joace pentru Real Madrid, care va trebui să plătească 100 de milioane de euro în schimbul său.

În vârstă de 27 de ani, Eriksen joacă la Tottenham din 2013, atunci când a fost transferat de la Ajax pentru 13,5 milioane de euro. Până în prezent, Eriksen a adunat 268 de meciuri, 64 de goluri şi 85 de assist-uri în tricoul echipei londoneze.