image
Sursa foto: Captură // jurnaltv.md

Zeci de moldoveni, blocați pe aeroportul din Manchester, după ce avionul de pe cursa Dublin-Chișinău a aterizat de urgență

Zeci de moldoveni, care urmau să zboare miercuri noapte de la Dublin la Chișinău, cu o companie aeriană din Republica Moldova, au fost blocați timp de peste 17 ore în aeroportul din Manchester. Potrivit pasagerilor, aeronava care urma să-i ducă la Chișinău, a aterizat la Manchester la scurt timp după decolarea din Dublin, din cauza unei defecțiuni tehnice. După mai multe ore în care oamenii au stat fără hrană și au dormit pe unde au apucat, problema a fost rezolvată, iar aceștia au decolat spre casă.

Redacția Jurnal TV a fost informată despre problemele cursei Dublin-Chișinău de către un pasager. Potrivit acestuia, totul părea în ordine la decolarea avionului, însă zborul nu a durat mult timp. Totul din cauza unei defecțiuni tehnice, care a apărut în timp ce avionul lua înălțime.

Oamenii au aterizat pe aeroportul din Manchester la ora unu noaptea, iar până la șase dimineața au fost ținuți în aeronavă. S-a întâmplat din cauza inginerilor care nu se aflau la locul de muncă pentru a înlătura defecțiunea tehnică. Din imaginile video trimise la adresa redacției, se vede că oamenii, blocați în aeroport, erau extenuați și neajutorați.

Cât au stat în aeroportul din Machester, pasagerii au tot încercat să afle dacă ar putea să fie preluați de un alt avion, dar nimeni nu le-a oferit informații. Abia în această seară au fost anunțați că vor zbura la Chișinău în scurt timp și au fost invitați la poarta de îmbarcare. Potrivit pasagerilor, aeronava cu pricina a fost reparată și îndeplinește toate condițiile pentru zbor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: