image
Sursa foto: Gettyimages

Prințul Charles, prima reacție după ce s-a vindecat de coronavirus: „Este o experiență frustrantă”

Moștenitorul tronului Marii Britanii, Prințul Charles, 71 de ani, a transmis un mesaj, după ce a ieșit din autoizolare.

Prințul Charles s-a vindecat de Covid-19, după ce, săptămâna trecută, a fost testat pozitiv, notează Reuters. „Din fericire au fost simptome relativ ușoare”, a dezvăluit moștenitorul coroanei britanice.

„Aşa cum am învăţat cu toţii, aceasta este o experienţă ciudată, frustrantă şi dezolantă, când prezenţa familiei şi a prietenilor nu mai este posibilă, iar structurile normale ale vieţii noastre sunt dintr-o dată eliminate”, a spus Prințul Charles într-un mesaj video.

Acesta a continuat: „Într-o perioadă fără precedent şi atât de îngrijorătoare din vieţile tuturor, eu şi soţia mea ne gândim mai ales la aceia care şi-au pierdut rudele în aceste circumstanţe foarte dificile şi speciale şi la aceia care sunt afectaţi de boală, izolare şi singurătate”. În același mesaj, Prințul Charles i-a lăudat pe angajați din sistemul medical, despre care spune că, sub un risc enorm, „devotamentul altruist și total” au făcut națiunea mândră.

Cu toate că s-a recuperat, Prințul Charles va mai rămâne într-o stare de izolare generală. În ceea ce o privește pe soția sa, Camilla, 72 de ani, aceasta rămâne în autoizolare până la sfârșitul săptămâni, deși a fost testată negativ pentru coronavirus, scrie libertatea.ro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: