image
Sursa foto: jurnal.md

Dodon, despre demisia lui Chicu: Nu este o decizie luată sub presiunea moțiunii de cenzură sau a protestelor

Demisia premierului Ion Chicu și dizolvarea incorpore a Guvernului reprezintă o decizie asumată și nu a fost luată în contextul moțiunii de cenzură înaintată de opoziție. Cel puțin asta susține președintele în exercițiu Igor Dodon.

„Decizia de azi privind demisia incorpore a Guvernului este una asumată, este o decizie pe care am discutat-o cu colegii și considerăm că e momentul potrivit”, a declarat Igor Dodon imediat după ce Ion Chicu și-a anunțat demisia.

„Nu este o decizie luată sub presiunea moțiunii de cenzură sau a protestelor. Am dat dovadă de caracter și am demonstrat că putem face față oricăror presiuni. Această decizie a fost luată după ce au fost votate toate legile pentru a putea asigura funcționalitatea statului pentru viitor”, a mai spus Dodon.

Acesta a precizat că, în continuare, președintele ales, Maia Sandu, trebuie să lanseze discuțiile cu privire la înaintarea unui candidat la funcția de premier.

Precizăm că Ion Chicu a anunțat astăzi că își dă demisia, la fel ca și întreaga componență a Guvernului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: