O locuitoare a satului Taraclia, raionul Căușeni, Ana Zibliuc ne spune că a crescut și a îngrijit mulți ani o văcuța, dar nu a vrut să o privească cum îndură foame și a vândut-o

„Două - trei zile am plâns, îmi era jale, dar ce să fac?! Decât să o dau atunci la carne, când nu se va putea scula. Ei îi trebuie mâncare. Seceta ne-a lăsat fără fânețuri, iată mi-au rămas câte ceva de anul trecut dar e puțin, nu scoți vaca din iarnă cu două mănunchiuri de ciocleji."

Mătușa Anica mai câștiga un ban din vânzarea lactatelor. Îi este greu să trăiască doar din pensie, povestește femeia. Primește puțini bani deși a lucrat mai mult de 20 de ani la ferma din sat.

Duceți-vă în târg și întrebați, pe Anica Zibliuc, cine e?! Mă duceam cu brânză, cu smântână, veneau de acasă, se puneau la rând. Făceam pe săptămână câte 800 de lei, poate și 1.000 de lei." spune femeia

S-au golit și cotețele cu păsări din curtea mătușii.

Tot am tăiat - gâscă am tăiat, curcă am tăiat, n-am cu ce le întreține."

Tot pentru că au puțină hrană, frații Gamanji au sacrificat, până la intrarea în sezonul rece, zeci de oi.

„Am dus la carne, că dacă a fost o secetă atât de mare puțin s-a strâns, puțin de tot, înainte erau hambarele pline cu grăunțe, cu porumb și cu fân, și cu lucernă, dar anul acesta e rău de tot. Eu am avut 100 de oi și fratele 100 a avut și am mai vândut din ele, că ne uităm că anul e rău, iată am mai cosit și niște stuf. Paie avem de anțărț, dar puține. Ciocleji am fărâmițat și sperăm că poate până la primăvară o să restăm și vor fi toate sănătoase”, a spus Ion Gamanji.

Bărbatul mai spune că e greu nu doar cu hrana, dar și cu adăparea animalelor. „Vara aceasta făceau 10 kilometri la pășuni și după veneau 10 kilometri înapoi la apă. Au secat iazurile și râurile, dacă anul a fost tare rău."

Unul din iazurile din această localitate s-a uscat în doar câteva luni. Acesta cuprindea o suprafață de trei hectare. Apa a dispărut prin luna mai.

N-am mai apucat așa secetă ca anul acesta. Se adapau aici vacile, oile, era o rezervă de apă, de care se foloseau mai mulți. Veneau copiii vara stăteau cu undița. Aici se prindea pește de 4-5 kilograme. Vacile - practic oamenii deja o să le țină acasă, cu seceta aceasta nu au unde le paște și înafară de aceasta n-au unde să adape vitele.", ne spune un alt locuitor, Petru Pârvu

În satul Taraclia, raionul Căușeni pe timpuri erau cinci cirezi cu până la două mii de vaci. Acum însă au rămas circa 50 de vaci în total.