image
Sursa foto: Profimedia

Van Basten iese la atac: "Leo Messi nu este in Top 3 cei mai buni din istorie!". Nu-l uită nici pe Cristiano Ronaldo

Marco van Basten (57 de ani) nu i-a menajat pe cei mai buni doi jucători ai ultimilor 20 de ani, Cristiano Ronaldo și Leo Messi, pe care nu i-a inclus în top său al celor mai buni fotbaliști din istorie.

Câștigătorul al Balonului de Aur în trei rânduri, atunci când evolua pentru AC Milan în anii '90, Marco van Basten nu este un fan al titanilor, Messi și Ronaldo.

Atacantul olandez care a fost nevoit să-și încheie prematur cariera din cauza problemelor medicale a numit cei mai buni 3 jucători din istorie în opinia sa și nu s-a ferit să arunce cunvinte critice la adresa lui Leo Messi și a lui Cristiano Ronaldo.

"Pele, Maradona și Cruyff sunt pentru mine cei mai buni 3 jucători din istoria fotbalului. Când eram copil, voiam să fim precum Johan Cruyff. A fost prietenul meu. Îmi e dor de el. Pele și Maradona erau de asemenea incredibili.

Messi este și el un un fotbalist fantastic, dar Maradona avea mereu o personalitatea mai puternică în echipă. Messi nu este cel care se pune în față când e vorba de momente grele. Desigur, nu am uitat nici de Cristiano Ronaldo, Michel Platini sau Zinedine Zidane", a spus Marco Van Basten, conform SportBible.

De altfel, conform articolului citat, olandezul a făcut o comparație dură pentru fanii lui Cristiano Ronaldo: "Cine crede că Ronaldo e mai bun ca Messi ori nu are treaba cu fotbalul ori nu sunt obiectivi".

Citeşte mai mult despre

comentarii: