image
Sursa foto: AFP

Fostul premier libanez dă țara în judecată pentru că îl investighează pentru explozia mortală de anul trecut din Beirut

Fostul prim-ministru libanez, Hassan Diab, a deschis un proces împotriva Libanului, miercuri, ca urmare a cercetării care are loc împotriva sa privind răspunderea pe care o are pentru explozia mortală din portul Beirut, de anul trecut, relatează Reuters.

Deschiderea acestui proces vine cu o zi înainte de o audiere programată la care Diab trebuia să se prezinte în fața judecătorul Tarek Bitar. Acum, Bitar trebuie să întrerupă ancheta în ce-l privește pe fostul premier, însă o poate continua pentru fapte ce au legătură cu ceilalți oficiali implicați.

Diab, care a fost pus sub acuzare pentru explozia din 4 august 2020 din Beirut, care a ucis mai mult de 215 oameni, a absentat la cel puțin două alte audieri programate de Bitar. Până acum, judecătorul a fost sfidat de aproape toți oficialii pe care ar fi trebuit să-i interogheze.

Hassan Diab susține că judecătorul nu are autoritatea necesară pentru a-l cerceta, lucru pe care îl afirmă și ceilalți oficiali puși sub acuzare. Ei au încercat cu ajutorul mai multor moțiuni și contestații să-l îndepărteze din anchetă pe Bitar, scrie digi24.ro.

Premierul Hassan Diab, ministrul finanțelor și doi miniștri ai lucrărilor publice au fost puși sub acuzare pentru neglijență în cazul exploziei din portul Beirut care a ucis peste 200 de oameni, a rănit mii și distrus o parte semnificativă din oraș.

Explozia a fost cauzată de aprinderea unei cantități mari de material explozibil care fusese depozitat în condiții improprii cu știința politicienilor și principalilor decidenți. Hassan Diab a demisionat la câteva zile după tragedie, însă blocajul politic din Liban nu a permis intrarea în funcție a unui nou guvern decât în urmă cu o lună, după peste un an de impas.

comentarii: