image
Sursa foto: Jurnal.md

Începutul sfârșitului? Deputații socialiști îi propun lui Dodon să revină la șefia PSRM

Deputații socialiști i-au propus lui Igor Dodon să preia conducerea Partidului Socialiștilor din RM, funcție deținută la momentul actual de speakerul Zinaida Greceanâu.

Potrivit unui comunicat emis de serviciul de presă al PSRM, fracțiunea parlamentară a socialiștilor a avut astăzi o întâlnire cu Igor Dodon, în cadrul căreia au discutat „posibilele scenarii politice ulterioare”.

Potrivit sursei citate, Igor Dodon a informat deputații socialiști că în zilele următoare va iniția discuții cu deputații din alte grupuri parlamentare „pentru a identifica o nouă majoritate parlamentară gata să asigure stabilitatea și progresul în țară”.

În context, liderul fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță, a mulțumit cetățenilor care l-au votat pe Igor Dodon și a ținut să remarce că în condițiile unei crize economice mondiale, provocate de pandemia de COVID-19, dar și a unei secete severe, rezultatul obținut în interiorul RM de Igor Dodon „este unul onorabil”.

„Deputații socialiști au propus ca Igor Dodon să revină la conducerea PSRM, urmând ca acest fapt să se producă în conformitate cu prevederile statutare ale formațiunii”, se mai arată în comunicat.

Amintim că mai mulți deputați din opoziție și comentatori politici de la Chișinău sunt de părere că plecarea deputaților din grupul „Pro Moldova” a lui Adrian Candu și crearea platformei „Pentru Moldova” a avut loc ca rezultat al unor negocieri dintre Igor Dodon, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc pentru a crea o nouă majoritate parlamentară. Din aceasta vor face parte deputații PSRM, Partidul Șor, „Pentru Moldova” și neafiliații Vladimir Andronache și Eugeniu Nichiforcuic.

Se mai vehiculează că Igor Dodon a negociat deja, ca în cazul unei înfrângeri la prezidențiale, să fie înaintat și susținut la funcția de premier.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: