image
Sursa foto: Jurnal.md

VIDEO: Averea deputaților Pro Moldova; Deputații au declarat case, terenuri și mașini de milioane de lei

Case, terenuri și mașini de milioane de lei dețin unii deputați din grupul parlamentar „Pro Moldova". Cel puțin asta au notat în declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2020. Cine sunt cei mai bogați aleși ai poporului din grupul condus de Andrian Candu, vedeți în reportajul care urmează.

Familia lui Vladimir Cebotari a obținut, în 2020, venituri de 395 de mii de lei și 1,9 milioane de euro. Aceasta deține trei terenuri și două vile. Una are peste 226 de metri pătrați și este evaluată la 1,8 milioane de lei, iar alta - de 270 de metri pătrați, din care Cebotari deține o treime. Familia deputatului deține și alte patru imobile în valoare totală de două milioane de lei. Aceasta are două mașini Porsche de 4,1 milioane de lei. Vladimir Cebotari și-a cumpărat mobiler în valoare de 14.500 de euro. Pe mai multe conturi bancare, familia deputatului ține 6,1 milioane de lei. Cebotari a mai declarat două certificate de împrumut în valoare totală de 18,4 milioane de lei. Împreună cu familia, el deține cote părți în câteva companii, valoarea lor ajungând la 38 de milioane de lei. Totodată, familia deputatului are de întors un credit de 10 milioane de lei.

Oleg Sârbu și familia sa a avut anul trecut venituri de 1,2 milioane de lei. Deputatul are sute de terenuri ce valorează milioane de lei. Familia lui Sârbu deține o casă, două apartamnte și un garaj în valoare de 158 de mii de lei. De asemenea, familia are în posesie mai multe autoturisme care costă în total 118 mii de lei. Pe trei contrui bancare familia deputatului are 13 mii de lei, dar și cote-părți în câteva companii ce valorează 1,2 milioane lei.

Familia lui Andrian Candu a avut venituri, în 2020, de 653 de mii de lei. Aceasta deține un apartament de 235 de metri pătrați care costă 4,7 milioane de lei și un alt apartament mai mic din care îi aparține doar o treime. Două garajuri și un alt imobil costă 1,5 milioane de lei. Familia lui Candu are o mașină cumpărată anul acesta cu 684 de mii de lei. Aceasta a mai declarat patru ceasuri primite cadou în valoare de 28 de mii dolari. Membrii familiei deputatului au 1,7 milioane de lei pe mai multe conturi bancare, iar 10 mii de lei este valoarea cotelor-părți într-o companie pe care o deține. Familia lui Candu trebuie să întoarcă un credit de trei milioane de lei luat de la Vladimir Plahotniuc, nașul său de cununie.

Vasile Bâtca și familia lui a avut, anul trecut, venituri de 3,3 milioane de lei. Familia lui a declarat terenuri de 71 de mii de lei, o casă și un garaj de 167 de mii de lei. Deputatul conduce un automobil ce valorează peste 34 de mii de dolari. Familia lui a declarat un certificat de împrumut de 265 de mii de lei și cote-părți într-o companie de 329 de mii de lei. Familia deputatului trebuie să întoarcă câteva credite de 221 de mii de lei și 47 de mii de euro.

Familia lui Angel Agache a avut venituri în anul 2020 de peste un milion de lei. Aceasta deține mai multe terenuri de peste 80 de mii de lei, două apartamente și o treime dintr-o casă ce valorează în total peste 1,1 milioane de lei, dar și o mașină BMW a cărei valoare nu este indicată. Pe câteva conturi bancare Angel Agache și familia lui are 275 de mii de lei. Totodată, familia lui gestionează o companie în valoare de 30 de mii de lei.

Citeşte mai mult despre

comentarii: