image
Sursa foto: twitter.com/OPokalchuk

Directorul Amnesty International în Ucraina şi-a dat demisia, acuzând organizaţia că a servit „propaganda rusă”

Responsabilul Amnesty International în Ucraina, Oksana Pokalciuk, şi-a anunţat demisia, acuzând organizația că prin raportul publicat pe 4 august a servit propagandei ruse.

„Dacă nu trăieşti într-o ţară invadată de ocupanţi care o distrug, probabil că nu înţelegi ce înseamnă să condamni o armată de apărători”, a adăugat şefa Amnesty Ucraina. Ea a spus că a încercat să convingă conducerea Amnesty International că raportul este parţial şi nu ţine cont de opiniile Ministerului Apărării ucrainean.

Potrivit acesteia, Amnesty „a trimis în cele din urmă o solicitare către Ministerul Apărării”, dar „i-a acordat foarte puţin timp pentru un răspuns”. „Prin urmare, organizaţia a lansat fără să vrea un raport care părea să susţină, fără să vrea, versiunea rusă. Străduindu-se să protejeze civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a spus ea.

Într-o postare anterioară pe Facebook, Pokalciuk a susţinut că Amnesty a ignorat apelurile echipei sale de a nu publica raportul. „Am avut speranţa naivă că totul poate fi aranjat şi că acest text va fi înlocuit cu altul. Dar apoi, mi-am dat seama că nu se va întâmpla”, adaugă ea.

„Armata ucraineană a pus civili în pericol - prin stabilirea unor baze militare în şcoli şi spitale şi prin lansarea unor atacuri din zone populate cu scopul de a respinge invazia rusă”, a acuzat joi Amnesty International (AI). „Asemenea tactici încalcă dreptul umanitar internaţional”, se mai spune în raport, scrie News.ro.

Kievul a calificat aceste acuzaţii drept parte a „unei operaţiuni de dezinformare şi propagandă”. Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba s-a declarat indignat de aceste acuzaţii, pe care le-a catalogat „nedrepte”.

Şi preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a acuzat, joi seară, Amnesty International că încearcă „să amnistieze statul terorist”. Amnesty International „transferă responsabilitatea de la agresor la victimă”, a adăugat el.

comentarii: