image
Sursa foto: alamy.com

Economia Chinei, pentru prima oară în scădere în ultimele decenii

Economia Chinei a scăzut în primul trimestru al anului, pentru prima oară în ultimele decenii, în care a înregistrat numai creștere, după ce pandemia de coronavirus a forțat închiderea mai multor fabrici și alte afaceri.

A doua cea mai mare economie a lumii, cea a Chinei, a scăzut cu 6,8% în primul trimestru, potrivit datelor oficiale, scrie BBC.

Costul crizei asupra economiei chineze reprezintă o îngrijorare reală și pentru celelalte țări.

Este pentru prima oară când economia Chinei se contractă în primele trei luni ale anului din 1992, de când China a început să înregistreze cifre trimestriale.

„Această contracție se va traduce într-o pierdere permanentă de venituri, care va genera falimente și pierderi de joburi în rândul companiilor mici”, a declarat Yue Su, de la Economist Intelligence Unit.

Anul trecut, China a avut o creștere de 6,4% în primul trimestru, într-o perioadă în care era în plin război economic cu SUA, scrie Digi24.

În ultimele două decenii, China a declarat o creștere medie anuală de 9%, deși mai mulți experți au pus la îndoială acuratețea datelor comunicate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: