Au fost patru solicitări în acest sens: Alianța USR PLUS, PMP și PNL. Astfel, în urma deciziei BEC, votul se încheie la ora 21.00, în România şi în străinătate.

Motivul pentru care BEC a decis astfel este că Legea privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru PE prevede intervalul orar de votare, iar hotărârea Biroului de a prelungi programul nu ar putea fi făcută decât prin schimbarea legislației, au explicat sursele citate.

Precizăm că, românii din diaspora stau la cozi uriaşe pentru a vota la alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție. Oamenii nu s-au lăsat speriaţi nici de ploi, nici de vânt, nici de timpii mari de aşteptare sau de micile probleme apărute cu sistemul digital de vot.

Cele mai mari cozi sunt la secţiile din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie şi Belgia. Și la secțiile de votare din Republica Moldova s-au format rânduri.